Președintele Comisiei pentru Politica Informațională a Rusiei: Rețeaua neuronală a dovedit că fotografiile cu misiunea lunară a NASA sunt o făcătură

Președintele Comisiei pentru Politica Informațională a Consiliului Federației, Aleksei Pușkov, a declarat că rețeaua neuronală a dovedit că fotografiile cu misiunea lunară a NASA sunt o făcătură, relatează Gazeta.ru.

„Până și rețelele neuronale descoperă că fotografiile în care apar astronauți americani pe Lună sunt false. Mai mult, la această concluzie a juns rețeaua neuronală americană (!) de la Google”, a spus senatorul.

Potrivit politicianului, inteligența umană este „suficientă” pentru a determina dacă aceste fotografii sunt false, dar concluzia rețelei neuronale elimină orice îndoială. Pușkov nu a prezentat fotografii sau surse pentru ilustrarea punctului lui de vedere.

În urmă cu jumătate de secol, în 1972, NASA a încheiat ultima sa misiune cu echipaj, ca parte a programului Apollo. Atunci, astronauții Eugene Cernan, Harrison Schmitt, Ronald Evans au efectuat cu nava spațială Apollo 17 a șasea aterizare pe suprafața lunii. Potrivit programului Artemis, lansat de NASA în 2017, în a doua jumătate a anilor ‘2020 ar urma să aibă loc mai multe aterizări cu echipaj uman pe Lună și construcția unei baze pe termen lung.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Userista de la Mediu a reușit să accese doar jumătate din fondurile PNRR

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție...

    Meloni: UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri despre Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă...

    The Telegraph: Trump va intensifica presiunea asupra Kievului

    Președintele american Donald Trump ar putea intensifica presiunea asupra...

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Articole relationate

    Categorii populare