Preşedintele Comisiei juridice a Senatului cere Guvernului să renunţe la asumarea răspunderii pe întreg proiectul referitor la Justiţie

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae, solicită Guvernului să renunţe la asumarea răspunderii pe întreg proiectul referitor la Justiţie.

„Am depus un punct de vedere prin care solicit renunţarea la proiectul referitor la Justiţie. Toate cele trei puncte au soluţii în procedura parlamentară deja pe rol”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Şerban Nicolae.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, joi, în şedinţe comune succesive pentru angajarea răspunderii Guvernului pe trei proiecte.

Conform programului, în prima şedinţă comună, Guvernul urmează să îşi asume răspunderea asupra proiectului de lege privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor de pe lângă acestea în anul 2020, cea de a doua şedinţă comună vizează proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, iar în cea de a treia – proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cel puțin 5 sinucideri la Comandamentul cibernetic al SUA

    Cel puțin cinci sinucideri au fost înregistrate într-o lună...

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Articole relationate

    Categorii populare