Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților: Personal voi vota împotriva solicitării DNA referitoare la Victor Ponta

„Dacă mă întrebați pe mine, personal, ca deputat Ciprian Nica, fără să fac mențiunea al cărui membru de partid sunt (PSD – n.r.), sunt împotrivă, pentru că procedura asta n-o văd normală”, a declarat președintele Comisiei juridice, răspunzând întrebării unui jurnalist.

El a precizat că nu știe dacă acesta este punctul de vedere al majorității, pentru că s-a ocupat doar de mobilizare. „Vă dați seama că nu discut astfel de lucruri la telefon”, a adăugat Ciprian Nica.

Întrebat dacă membrii Comisiei au avut timp să studieze acest dosar, Ciprian Nica a recunoscut că nu. În jur de 1.100 de file se află de vineri după-amiază, din jurul orei 17:00, la Comisie, sub cheie, sub sigiliu, nu m-am uitat pe tabel să văd care colegi au putut să-l vadă. (…) Avem timp până la orele 16:00-16:30 să citim materialul, ca să ne facem și noi o idee”, a apreciat Ciprian Nica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea de 1 miliard de dolari din Ucraina care inșeală Occidentul

    Elveția înregistrează o creștere a cazurilor de fraudă despre...

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    Articole relationate

    Categorii populare