Preşedintele CJ Maramureş şi candidatul PNL la Primăria Baia Mare: Castelul Teleki din Pribileşti va fi restaurat după ce a fost lăsat în paragină în ultimele decenii

Ionel Bogdan, președintele administrației județene, împreună cu Gabriel Ștețco, administratorul public al Județului Maramureș, și echipa de proiect din cadrul Consiliului Județean Maramureș, au efectuat o vizită la Castelul Teleki din Pribilești, zilele acestea. Aceștia au discutat cu proprietarii terenurilor din zonă, care sunt de acord să fie expropriați, pentru a contribui la salvarea acestui obiectiv. 

”Castelul Teleki din Pribilești va fi restaurat după ce a fost lăsat în paragină în ultimele decenii. Conducerile trecute succesive ale administrației județene nu au considerat ca fiind prioritar să salveze obiectivele care pot juca un rol major în dezvoltarea turistică a Maramureșului. Prin restaurarea castelului și includerea sa în circuitul turistic, maramureșenii de aici vor avea doar de câștigat”, a transmis Ionel Bogdan, candidatul PNL la Primăria Baia Mare.

Proiectul a fost depus spre finanțare, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar valoarea investițiilor este de 12,4 milioane de euro. Procedura de achiziție publică va fi demarată în luna mai 2024, iar semnarea contractului de execuție este prevăzută pentru luna iulie.

”Patrimoniul cultural al Maramureșului este parte din identitatea noastră, iar protejarea acestuia reprezintă o obligație morală. Restaurarea Castelului de la Pribilești este un obiectiv important pentru conservarea moștenirii noastre culturale”, a fost mesajul candidatului PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Ștețco.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare