spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-4 C
București

Președintele Chinei: Urmează „o perioadă de schimbare turbulentă”

Preşedintele chinez Xi Jinping a atras atenţia că ţara sa, a doua economie a lumii, se va confrunta cu o perioadă de „schimbare turbulentă” şi că amplificarea riscului pe pieţele externe necesită o mai mare concentrare a decidenţilor politici asupra cererii interne pentru a stimula creşterea, relatează Reuters conform Agerpres.

Prezidând luni un seminar cu un grup de consilieri şi economişti de stat, Xi Jinping a discutat direcţiile economice pe termen mediu şi lung ale Chinei în pregătirea celui de-al 14-lea Plan pe cinci ani.

Planul economic pe următorii cinci ani ar urma să fie prezentat la adunarea anuală a parlamentului în 2021, iar preşedintele chinez a spus că Beijingul trebuie să fie pregătit pentru „o perioadă de schimbare turbulentă”, în contexul în care pandemia de coronavirus a accelerat protecţionismul, a afectat economia mondială şi a perturbat lanţurile de alimentare.

„În perioada următoare, ne vom confrunta tot mai mult cu un vânt potrivnic în mediul extern şi trebuie să fim pregătiţi să ne ocupăm de o serie de noi riscuri şi provocări”, a spus el, conform unor comentarii transmise luni noapte de agenţia oficială de presă chineză Xinhua.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare