Președintele ceh: Copii servesc pe post de scuturi umane pentru migranții cu iPhone

Preşedintele ceh Milos Zeman a acuzat duminică „imigranţi economici” de faptul că folosesc copii pe post de „scuturi umane”, în încercarea lor de ajunge în UE, în contextul în care Europa se confruntă cu cea mai mare criză a migraţiei de la al Doilea Război Mondial încoace, relatează AFP online, conform Mediafax.

Zeman a adresat o serie de invective migranţilor, motiv pentru care a fost criticat dur de către Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, care a acuzat săptămâna aceasta Praga de plasarea sistematică în detenţie a migranţilor, în condiţii degradante, pentru a-i descuraja pe alţii să vină în ţară.

Într-o ultimă tiradă, Zeman a declarat pentru tabloidul Blesk că „imigranţii economici” îşi exploatează în mod cinic copiii pentru a ajunge în UE.

Copii „servesc pe post de scuturi umane pentru tipi cu iPhone, pentru a justifica valul de migranţi”, a declarat Milos Zeman într-un interviu video pentru site-ul tabloidului Blesk.

„Cei care se ascund în spatele copiilor nu merită, după mine, nicio compasiune”, a adăugat vocalul veteran de stânga.

„Aduc copiii aici în bărci de cauciuc, ştiind că s-ar putea îneca”, a spus Zeman, care din 2013 este primul preşedinte ceh ales în mod direct.

El a făcut aceste declaraţii după alte atacuri la adresa migranţilor, cărora le-a transmis că „nimeni nu v-a invitat aici”.

Zeman a mai declarat, recent, că migranţii ar respecta „sharia (legea islamică) în loc de legea cehă” şi că „femeile necredincioase vor fi lapidate, iar hoţilor li se va tăia mâna”.

El le-a criticat de asemenea pe femeile care poartă vălul islamic, afirmând că „vom fi privaţi de frumuseţea femeilor, pentru că vor fi acoperite din cap şi până-n tălpi”.

„Acesta ar fi, evident, un avantaj pentru unele femei, dar sunt puţine şi departe”, a comentat el.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, prinţul Zeid Ra’ad Al Hussein, l-a etichetat pe preşedintele ceh drept „islamofob”.

Hussein a criticat totodată Cehia, o ţară membră UE şi NATO, din cauza condiţiilor din centrele în care-i închide pe refugiaţi, inclusiv copii, pe care-i arestează în timp ce încearcă să ajungă în Europa Occidentală.

Zeman l-a invitat duminică pe Hussein să vină în vizită în Cehia, pentru a inspecta condiţiile din tabere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare