Preşedintele ceh acuză serviciile de informaţii că interceptează convorbirile sale telefonice și ale unor apropiaţi

Preşedintele ceh Milos Zeman şi-a acuzat propriile servicii de informaţii că interceptează convorbirile telefonice ale unor persoane din cercul său de apropiaţi şi inclusiv pe ale sale, relatează dpa conform Agerpres.

„Când vorbesc cu aceşti angajaţi la telefon, sunt şi eu ascultat”, a declarat Milos Zeman, în vârstă de 76 de ani, pentru ediţia de luni a ziarului Blesk.

Premierul ceh Andrej Babis i-a promis că această supraveghere se va opri, însă a continuat, a mai spus el. Zeman a aflat acest lucru de la o sursă din cadrul Serviciului ceh de Informaţii (BIS). Pentru interceptarea unui telefon, BIS are nevoie de aprobarea unei instanţe.

Un purtător de cuvânt al serviciilor secrete cehe a afirmat că nu va comenta în legătură cu declaraţiile preşedintelui.

Revista Respekt a făcut referire la contactele strânse ale unui consilier al lui Zeman cu Rusia. În timpul călătoriilor la Moscova, el s-a întâlnit cu membri ai conducerii corporaţiei de stat ruse pentru energie atomică Rosatom.

Relaţiile dintre Republica Cehă şi Rusia sunt tensionate. Praga acuză agenţi ruşi pentru exploziile de la un depozit de muniţii din 2014 din Cehia în care au murit doi oameni, în timp ce Kremlinul susţine că aceste acuzaţii sunt neadevărate. Ambele guverne şi-au expulzat reciproc diplomaţi din cauza acestui dosar. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare