Președinte liberal al CJ Călărași și 10 primari au trecut la PSD. Încă 4 negociază

Preşedintele PSD Călăraşi a declarat, pentru MEDIAFAX, că 10 primari de la PNL au trecut la PSD. Tot la social-democraţi a trecut şi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, care era la PNL.

Preşedintele PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, a declarat că pe lângă cei 10 primari şi preşedintele CJ Călăraşi, PSD mai este în discuţii cu alţi patru edili, care doresc să treacă la social-democraţi. Iacomi spune că edilii au avut o colaborare bună cu social democraţii atunci când erau la guvernare şi i-au ajutat.

„Au venit 11, dar mai avem negocieri cu încă patru primari de la PNL care să vină către noi. Ei au apreciat foarte mult că au fost ajutaţi de guvernul PSD pe PNDL”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Iacomi, preşedintele PSD Călăraşi.

Potrivit acestuia, la Călăraşi au fost stabiliţi candidaţii pentru alegeri, în cadrul unei şedinţe la care au participat şi Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare