Președinta Ungariei: Nimeni nu se poate aştepta ca în privinţa maghiarilor care locuiesc în Ucraina Subcarpatică să facem concesii şi compromisuri care să le reducă acestora drepturile sau să îi priveze de acestea

Ungaria este un bun aliat, trebuie să arătăm că a fost întotdeauna un bun aliat şi că va fi mereu un bun aliat, a declarat preşedintele ungar Katalin Novák, la întâlnirea şefilor misiunilor diplomatice ale Ungariei în străinătate, care s-a desfăşurat luni, la Ministerul de Externe şi al Comerţului Exterior.

În discursul susţinut în faţa ambasadorilor Ungariei, Katalin Novák a subliniat că Ungaria este un aliat pe care se poate conta “atunci când situaţia devine serioasă”, un aliat care nu îşi încalcă niciodată cuvântul.

Este un aliat hotărât, curajos, de cuvânt; un aliat care spune ceea ce crede, dar măcar te poţi baza pe faptul că va şi face aşa cum a spus şi că spune ceea ce gândeşte, a adăugat şeful de stat.

Preşedintele maghiar a specificat că Ungaria porneşte întotdeauna de la interesele maghiare.

În opinia sa, este inevitabilă rezolvarea situaţiei din Balcanii de Vest, unde Ungaria joacă rolul de punte în privinţa dorinţei aderării ţărilor din regiune la Uniunea Europeană.

Katalin Novák a subliniat că ţările din regiune nu trebuie să demonstreze că sunt europene. Ţările din Balcanii de Vest sunt, în mod evident, ţări europene, cultura din Balcanii de Vest este, în mod evident, o cultură europeană, a spus oficialul ungar.

Potrivit preşedintelui, acest lucru este incontestabil, iar Ungaria trebuie să facă astfel încât să întărească convingerea că Balcanii de Vest aparţin în mod natural de Europa. Aşadar, faptul că vor adera în sfârşit la UE şi din punct de vedere juridic, va fi restabilirea unei stări naturale, a specificat Novák.

În ceea ce priveşte războiul dintre Rusia şi Ucraina, Katalin Novák a spus că poziţia Ungariei este clară: ţinând cont de faptul că pe teritoriul Ucrainei trăiesc şi maghiari care îşi pierd viaţa în război, Ungaria este de partea păcii, condamnă din prima clipă agresiunea Rusiei şi susţine integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.

Şeful de stat a mai spus că Ungaria insistă în privinţa respectării drepturilor minorităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică şi a utilizării limbii materne, şi va continua să insiste şi în viitor. “Nimeni nu se poate aştepta ca în privinţa maghiarilor care locuiesc în Ucraina Subcarpatică să facem concesii şi compromisuri care să le reducă acestora drepturile sau să îi priveze de acestea”, a declarat Katalin Novák.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare