Președinta Ungariei l-a băgat în ședință pe Zelenski la Kiev: Preşedintele ucrainean a afirmat că sunt dispuşi să le ofere membrilor minorităţii maghiare din Ucraina ceea ce primesc membrii minorităţii ucrainene din Ungaria

Preşedintele Ungariei, Katalin Novák, a declarat, luni, într-un interviu acordat portalului de ştiri Index, că în timpul vizitei sale la Kiev l-a îndemnat pe preşedintele ucrainean să ia măsuri în ceea ce priveşte drepturile comunităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică.

Katalin Novák a vorbit despre călătoria sa la Kiev şi a declarat că nu a fost surprinsă de alarma de raid aerian, întrucât se afla în vizită într-o ţară aflată în război, dar “a fost un sentiment neobişnuit să cobori într-un buncăr”. Personalul Centrului de Combatere a Terorismului din Ungaria (TEK) a monitorizat alerta aeriană prin intermediul unei aplicaţii, a adăugat aceasta.

Şeful statului a explicat că, în timpul în care s-a aflat în adăpost, a discutat cu premierul Republicii Moldova despre aderarea ţării sale la Uniunea Europeană. “I-am atras atenţia că, deşi statutul de candidat la UE al Republicii Moldova şi al Ucrainei este important pentru noi, acesta nu ar trebui să împiedice aderarea ţărilor din Balcanii de Vest care aşteaptă de mult “, a explicat Katalin Novák. Aceasta a subliniat că membrii care aderă mai târziu “trebuie să aducă întotdeauna mai mult la masa negocierilor decât membrii fondatori”.

Katalin Novák a declarat că a fost pentru prima dată când a avut “discuţii mai lungi şi între patru ochi” cu preşedintele ucrainean Volodymyr Zhelensky, care a mulţumit Ungariei pentru ajutorul şi pentru sprijinul acordat populaţiei din Ucraina Subcarpatică.

În cadrul întrevederii, Katalin Novák a subliniat că este în interesul reciproc al celor două ţări ca membrii minorităţii maghiare, care numără aproximativ 150 000 de persoane care trăiesc în Ucraina Subcarpatică, să îşi poată exercita pe deplin drepturile minoritare. “Nu am făcut niciun secret din faptul că trebuie făcute deja progrese substanţiale în această privinţă”, a afirmat preşedintele Ungariei.

Katalin Novák a adăugat că a convenit cu preşedintele ucrainean ca acesta să ia măsuri substanţiale şi concrete în interesul comunităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică.

“Nu avem nevoie de cuvinte pompoase. Membrii minorităţii ucrainene care trăiesc în Ungaria se bucură de drepturi foarte extinse, iar acest lucru este în regulă”, a declarat şeful statului. Potrivit lui Katalin Novák, preşedintele ucrainean a afirmat că sunt dispuşi să le ofere membrilor minorităţii maghiare din Ucraina ceea ce primesc membrii minorităţii ucrainene din Ungaria.

Katalin Novák a subliniat că discuţiile sale cu Zelensky au fost de o sinceritate fără echivoc şi că au discutat deschis despre probleme.

Aceasta a atras atenţia că “Europa şi Ungaria sunt mai aproape de război decât ar crede mulţi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare