spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitatePresa bulgară o acuză pe Koveși: Corupție de 5000 euro în 2...

Presa bulgară o acuză pe Koveși: Corupție de 5000 euro în 2 ani

-

Bulgaria a devenit faimoasă ca o „campioană” europeană în ceea ce privește nominalizările „Magnitsky” câștigate, deoarece opt bulgari s-au clasat printre cele zece persoane sancționate până acum în UE conform legii americane împotriva corupției în străinătate, scrie Sega.bg, citată de Rador. Când, la jumătatea anului 2020, primii trei – Delyan Peevski, Vasil Bojkov și Ilko Jeliazkov – au fost menționați de Ministerul de Finanțe al SUA și de Departamentul de Stat, lumea a aflat că Bulgaria a devenit subiectul celor mai mari sancțiuni colective în temeiul legii globale “Magnitsky”.

Zilele acestea li s-au alăturat încă cinci oameni, în frunte cu doi foști miniștri – Vladislav Goranov și Rumen Ovcharov. Deoarece gradul superlativ a fost deja folosit la castingul anterior, statul a trecut la categoria cel mai cel.

- Advertisement -

„Dacă ne imaginăm că pe reversul medaliei „Magnitsky” este tăiată imaginea procurorului general, care a permis ca statul să fie jefuit fără sancțiuni, cealaltă față a monedei trebuie să aibă chipul procurorului european ce nu a observat ce talente de corupție au crescut pe pământ european”, scrie Sega.. Jurnliștii bulgari o acuză pe Kovesi că sub mandatul ei se pare că este condamnată o singură persoană din Fondul pentru Agricultură pentru o mită de 5.000 de euro. „Astfel s-a văzut că nu există iertare pentru corupția cu amănuntul („Nimeni nu e iertat pentru găinării”). Dar pentru un milion, lege nu există, mai ales pentru cele 5 milioane de euro, după cum au calculat americanii, incluzându-l pe Rumen Ovcharov în lista „Magnitsky”, scriu jurnaliștii bulgari Diferența dintre Parchetul European și SUA doar în aceste două exemple este de 1000 de ori.

„În ritmul său de a demasca corupția din Bulgaria, de doar 5.000 de euro în doi ani, Kovesi va trebui să lucreze încă 2.000 de ani pentru a-i ajunge din urmă pe americani în cazul Ovcharov. Iar restul vor fi și mai departe de raza ei de acțiune”, mai scrie publicația.

- Advertisement -

În urmă cu un an, Parchetul European se lăuda că lucrează la 120 de semnale de încălcări în Bulgaria în valoare de aproape un miliard de euro. Se aștepta ca în cele din urmă să se întâmple ceva care să tulbure liniștea cleptocrației bulgare, care a crescut și s-a consolidat sub grija Parchetului național. Dar s-a întâmplat ca în proverbul „Muntele s-a străduit și a născut un șoarece”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img