Premierul suedez anunță că renunță la conducerea guvernului și la șefia socialiștilor

Stefan Löfven a anunţat că va renunţa la funcţia de prim-ministru al Suediei şi la conducerea Partidului Social Democrat în luna noiembrie, după şapte ani de când se află la putere, informează The Guardian conform news.ro.

Löfven a devenit în iunie primul lider suedez care a pierdut o moţiune în Parlament. Următoarele alegeri generale sunt programate să aibă loc pe 11 septembrie 2022.

El a spus că a informat partidul că vrea să renunţe la funcţia de preşedinte al partidului la congresul din luna noiembrie al formaţiunii politice, apoi să ceară să fie destituit ca prim-ministru.

Löfven a spus că anii în care a fost prim-ministru şi şef al social-democraţilor au fost „fantastici”.

„Dar totul are un final şi vreau să îi ofer succesorului meu cele mai bune condiţii”, a spus premierul în vârstă de 63 de ani.

Să renunţe la funcţie „nu este uşor, dar e corect”, a mai afirmat Löfven, adăugând că acest lucru l-a şi întristat.

Nu este clar cine îl va înlocui pe Löfven, care, din 2012, este la conducerea celui mai mare partid din Suedia, care deţine 100 dintre cele 349 de fotolii parlamentare.

Partidul nu are un înlocuitor evident, dar agenţia de presă suedeză TT notează că un posibil candidat ar fi ministrul de Finanţe, Magdalena Andersson.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Alegeri parlamentare anticipate in Serbia pe 25 octombrie

    Alegerile parlamentare anticipate din Serbia vor avea loc pe...

    Rareș Bogdan: Va suna clopotul de înmormântare

    Ce riscă Bruxelles-ul: replicarea lecției politice din Saxonia-Anhalt la...

    Profesorul John Mearsheimer la clubul rus Valdai: Cheia supraviețuirii Rusiei, SUA și Chinei

    Cea mai bună modalitate pentru superputeri precum Rusia, China...

    CLĂDIRE NOUĂ PENTRU GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA PRIMARĂ DIN MAGHERU

    Noul an școlar începe cu o schimbare importantă pentru...

    Creștere a prețurilor la energie de până la 10%

    Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi...

    Articole relationate

    Categorii populare