Premierul polonez: Vom accepta doar un număr „simbolic” de refugiați, nu imigranți economici

Polonia va accepta doar un număr „simbolic” de refugiați, a declarat duminică prim-ministrul Ewa Kopacz, ceea ce înseamnă mult mai puțin decât peste 80.000 de ceceni pe care i-a luat în anii 1990, notează agenția Reuters, conform Agerpres.

Într-un anunț făcut înaintea unui summit extraordinar al Uniunii Europene planificat pentru miercuri pentru a aborda criza migrației, Kopacz a reafirmat că Polonia va accepta numai refugiați și nu imigranți economici.

„Pot spune astăzi că nu vor fi aici prea mulți dintre ei. Categoric mult mai puțini decât în anii ’90 când Polonia a acceptat peste 80.000 de refugiați din Cecenia”, a declarat Kopacz la televiziunea publică.

„Numărul de refugiați pe care i-am lua este simbolic, constituind o mică parte din întreg”, a precizat ea.

Kopacz a declarat la începutul acestei luni că Polonia ia în considerare creșterea numărului de migranți pe care îi va accepta de la cifra anunțată inițial de 2.000, amintește Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare