Premierul luxemburghez denunță în Parlamentul European legea maghiară anti LGBTQ+

Prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel a denunţat miercuri o controversată lege din Ungaria, într-un discurs susţinut în Parlamentul European în care a cerut „respectarea” drepturilor persoanelor LGBTQ+, relatează AFP conform Agerpres.

„Dacă cineva din această adunare crede că un individ devine homosexual pentru că s-a uitat la televizor, (…) a ascultat o melodie (…), nu a înţeles nimic”, a declarat Xavier Bettel în faţa eurodeputaţilor.

Ungaria sub conducerea premierului Viktor Orban a adoptat în iunie 2021 o lege care interzice „reprezentarea sau promovarea” homosexualităţii şi schimbarea de gen în rândul minorilor, aminteşte AFP.

„Cel mai greu pentru un homosexual este să se accepte pe sine”, a mai remarcat prim-ministrul luxemburghez, el însuşi homosexual şi foarte implicat în apărarea drepturilor persoanelor LGBTQ+, notează France Presse.

„Nu cerem milă, nu cerem solidaritate, nu cerem compasiune, doar respect”, a declarat el.

Referindu-se la „tinerii (care) se sinucid pentru că nu pot comunica despre propria lor homosexualitate”, Bettel a afirmat că „stigmatizându-i, spunându-le că este vina educaţiei, a culturii, a audiovizualului, pentru mine este contrar a ceea ce este Uniunea Europeană, această deschidere şi toleranţă”.

„Mi-e ruşine că unii colegi vor să câştige voturi pe spinarea minorităţilor, s-a mai întâmplat aşa în istoria noastră”, a mai atenţionat premierul luxemburghez.

Legea maghiară a fost denunţată la adoptarea ei de mai mulţi lideri europeni, iar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit-o o „ruşine”. Executivul UE a deschis chiar o procedură de încălcare a dreptului comunitar împotriva Budapestei, apoi a sesizat Curtea de Justiţie a UE, în decembrie 2022. Cincisprezece ţări UE, printre care Luxemburg, Belgia, Ţările de Jos, Franţa şi Germania, s-au alăturat acestei acţiuni a Comisiei, care este susţinută şi de Parlamentul European.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare