Premierul irakian i-a cerut ambasadorului american retragerea trupelor: ALTFEL VA FI RĂZBOI DESCHIS

Prim-ministrul irakian Adel Abdul Mahdi i-a declarat luni ambasadorului american la Bagdad, Matthew Tueller, că cele două state ar trebui să colaboreze pentru implementarea rezoluţiei parlamentului irakian prin care se cere încetarea prezenţei trupelor străine în ţară, transmite Reuters conform Agerpres.

‘Prim-ministrul a subliniat importanţa cooperării reciproce privind implementarea retragerii trupelor străine, în conformitate cu rezoluţia parlamentului irakian, şi a stabilirii de relaţii cu Statele Unite pe o bază adecvată’, se spune în comunicatul difuzat de biroul premierului irakian.

Adel Abdul Mahdi ‘a subliniat cât de periculoase sunt situaţia din acest moment şi potenţialele sale consecinţe, adăugând că Irakul face tot posibilul pentru a preveni căderea într-un război deschis’, menţionează comunicatul de la Bagdad.

Parlamentul irakian a adoptat duminică o rezoluţie prin care cere să se pună capăt prezenţei trupelor coaliţiei conduse de SUA împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

Această decizie intervine după atacul cu dronă de vineri de la Bagdad în care au fost ucişi Qassem Soleimani, comandantul forţei de elită iraniene Quds, precum şi Abu Mahdi al-Mohandes, şeful adjunct al unei miliţii irakiene şiite proiraniene Hashd al-Shaabi, împreună cu alţi câţiva militanţi pro-Iran.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare