Premierul grec Alexis Tsipras și-a devansat cu o lună vizita în Rusia

Premierul grec Alexis Tsipras și-a devansat cu o lună vizita în Rusia, care va avea loc în 9 aprilie în loc de 9 mai, cum fusese invitat inițial de președintele rus Vladimir Putin, transmite Radio Europa Liberă.

Guvernul de la Atena a precizat că devansarea viziei a fost cerută de Tsipras. Nu este prima dată când Grecia, aflată în mijlocul unor negocieri extrem de grele cu Uniunea Eurpeană, încearcă să lase impresia că Rusia ar putea fi o alternativă la sprijinul financiar european,  condiționat de reforme nepopulare. Miniștrii din zona euro au acceptat să prelungească creditul de zeci de miliarde acordat Greciei până în iunie, dar cere reforme profunde. Guvernul grec speră încă să obțină o restructurare a datoriei, ceea ce ar implica ștergerea unei părți din ea. În acest moment, datoria Greciei reprezinta peste 130% din PIB-ul acestei țări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare