Premierul Ciucă: Să reuşim să controlăm piaţa energiei, nu să ne controleze ea

Premierul Nicolae Ciucă şi-a arătat, luni, susţinerea pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul energiei nucleare, exprimându-şi încrederea că, în baza cooperării cu experţii francezi, vor fi dezvoltate noi capabilităţi de producţie şi vor fi consolidate cele existente.

„Aţi vorbit despre dezvoltarea proiectelor în sectorul nuclear. Sunt capabilităţi care în momentul de faţă pot să aibă efecte consistente în ceea ce priveşte piaţa energiei, dezvoltând capabilităţi noi care să vină în beneficiul nu doar al nostru, ci al tuturor partenerilor noştri strategici. Sunt proiecte la care lucrăm împreună. Avem nevoie de a împărtăşi experienţa în domenii care nu sunt la îndemâna oricui şi sper ca prin această colaborare, prin această cooperare, oamenii de ştiinţă să-şi pună laolaltă capacitatea şi creativitatea şi într-adevăr, să reuşim să dezvoltăm capabilităţi noi de producţie, să ne consolidăm capacităţile existente şi să reuşim ca împreună să controlăm piaţa energiei, nu să ne controleze ea, aşa cum se întâmplă acum, având efecte cât se poate de serioase pe tot ceea ce înseamnă viaţa noastră de zi cu zi”, a spus premierul.

El a reiterat importanţa parteneriatului strategic franco-român şi a reliefat că Franţa este „unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali” ai României, deţinând locul 3 la exporturi şi locul 6 la importuri.
 

„Conjunctura aceasta generată de războiul din Ucraina ne-a arătat tuturor (…) cât de importantă este cooperarea, colaborarea, dialogul, flexibilitatea şi transparenţa în ceea ce înseamnă relaţiile economice şi cred că a mai scos în evidenţă ceva foarte important, de care ne lovim cu toţii şi despre care vorbim cu toţii, şi anume nevoia asigurării coerenţei lanţurilor de aprovizionare care, în momentul de faţă, afectează enorm de mult tot ceea ce înseamnă sectorul de business, nu contează domeniul la care ne referim”, a menţionat Ciucă.

Acesta a adăugat că România este caracterizată de stabilitate în domeniul politic, aspect care „a dat mai multă încredere” tuturor partenerilor strategici, dar şi investitorilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare