Premierul Ciucă: România va avea suficient gaz în depozite

Premierul Nicolae Ciucă dă asigurări că România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, precizând că în acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ”ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre”.

”România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ţinta pentru 1 august este de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie”, anunţă premierul într-o postare pe Facebook.

El subliniază că suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat.

”Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producţia internă, trimis în depozitele naţionale!”, transmite şeful Executivului.

Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puţin 80% pline.

”Menţinând ritmul accelerat, vom reuşi să atingem acest procent chiar înainte de termen”, declară Nicolae Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Userista de la Mediu a reușit să accese doar jumătate din fondurile PNRR

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție...

    Meloni: UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri despre Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă...

    The Telegraph: Trump va intensifica presiunea asupra Kievului

    Președintele american Donald Trump ar putea intensifica presiunea asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare