Premierul Ciucă: Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat. În acelaşi timp, dau sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va lua măsuri fiscale pentru a ”chibzui mai bine cheltuielile”, astfel încât România să se încadreze în ţinta de deficit. El a afirmat că deficitul ”aparţine preponderent marilor contribuabili”, făcând apel la aceştia să îşi plătească datoriile la stat, iar instituţiilor cerându-le să asigure colectarea acestor venituri. ”Aş vrea să înţeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate. Pentru că am văzut în ultimii ani că economia nu se dezvoltă şi nu funcţionează în parametri normali pe măsuri de austeritate, în schimb, pe măsuri de cumpătare, cred că se poate discuta, în aşa fel încât gestionarea banilor publici să se facă într-un mod cât mai eficient”, a subliniat Ciucă. Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a precizat că măsurile vor fi prezentate la începutul săptămânii viitoare, explicând nu este vorba de reducere de personal sau de salarii.

”Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, să ne asigurăm că la sfârşitul anului ne încadrăm în limitele de deficit. Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care la finalul primului trimestru am constatat că există un deficit în colectare. Deficitul aparţine preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat. În acelaşi timp, dau sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri. Sunt elemente pe care le-am discutat cu ministrul Câciu, cu şeful ANAF, cu şeful de la Marii Contribuabili, cu şeful de la Vamă… Toţi aceşti şefi de instituţii trebuie să înţeleagă că e nevoie de coordonare foarte bună între instituţii, dar şi de o coordonare şi un dialog cu cei cu care lucrează în mod nemijlocit”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la începutul şedinţei de Guvern.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare