Premierul Ciucă: Fac apel la cadrele didactice să revină la catedră. Legile educaţiei includ soluţii de creştere a accesului la educaţie fiecărui copil şi susţin performanţele celor meritorii

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că legile educaţiei adoptate luni de către Senat includ soluţii de creştere a accesului la educaţie fiecărui copil şi susţin performanţele celor meritorii. Şeful Executivului a făcut apel la cadrele didactice şi tot personalul din educaţie să revină la catedre, în special pentru că este o perioadă importantă pentru elevii care au nevoie de sprijin şi încurajare. El a reamintit că a fost stabilit un calendar strâns pentru adoptarea legea salarizării în Parlament, scopul fiind ca actul normativ să fie aprobat în Legislativ la 1 septembrie, la începutul sesiunii parlamentare.

„Salut aprobarea noilor legi ale educaţiei de către Parlamentul României, ce includ soluţii de creştere a accesului la educaţie fiecărui copil şi susţin performanţele celor meritorii. Guvernul României este pregătit să pună în aplicare viziunea educaţiei centrate pe elev. Măsurile aflate deja în implementare pentru prevenirea abandonului şcolar vor fi completate de altele noi precum „O carte pentru fiecare”, dar şi de soluţii pentru combaterea analfabetismului funcţional, asigurarea siguranţei în unităţile de învăţământ şi combaterea violenţei în şcoli, o mai bună pregătire a cadrelor didactice. Guvernul pe care îl conduc înţelege importanţa Educaţiei pentru întreaga societate. Dincolo de modificările şi reformele în plan legislativ, asigurăm resersele necesare şi avem determinarea să găsim soluţii la toate problemele acumulate de-a lungul timpului. Rămânem deschişi dialogului pentru ca împreună cu reprezentanţii sindicatelor să găsim soluţiile care să reflecte importanţa pe care o acordăm, şi de o parte şi de cealaltă, elevilor, personalului din învăţământ şi calităţii actului educational”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit unei postări de luni pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Premierul a făcut apel la „cadrele didactice şi la întreg personalul din educaţie să revină la catedră mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi, în care au nevoie de susţinerea şi încurajarea noastră!”.

„La nivelul Guvernului şi ministerelor lucrăm la noua lege a salarizării, pentru care am stabilit un calendar strâns de elaborare şi promovare în Parlament, dar şi la celelalte proiecte de acte normative pe care le-am asumat. Am mărit cu şase miliarde de lei bugetul Educaţiei în acest an şi avem 3,6 miliarde euro alocaţi din PNRR pentru şcoli şi universităţi, pentru finanţarea modernizării sistemului educaţional. Consultările pe care le avem cu sindicatele din educaţie arată, încă o dată, asumarea responsabilităţii la nivelul Guvernului şi al coaliţiei de guvernare că putem găsi soluţii prin dialog şi deschidere”, a completat Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Problema penală a contractului prezidențial de lobby: ÎN ROMÂNIA ESTE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

    Administrația Prezidențială a președintelui Dan ne-a oferit un rar...

    Comisia Europeană cere Ungariei să renunțe la interzicerea importului de produse agricole din Ucraina

    Comisia Europeană solicită Ungariei să retragă măsurile unilaterale care...

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul țărilor care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    Articole relationate

    Categorii populare