Premierul Ciucă: Este nevoie de „ajustări” cu privire la unele dintre ţintele asumate de România în PNRR, dar că o renegociere ar presupune pierdere de timp şi de resurse

Premierul Nicolae Ciucă anunţă, vineri dimineaţă, că o concluzie a discuţiilor purtate la Bruxelles pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este aceea că este nevoie de „ajustări” cu privire la unele dintre ţintele asumate de România, dar că o renegociere ar presupune pierdere de timp şi de resurse.

Prim-ministrul a prezentat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, concluziile discuţiilor purtate pe tema PNRR. Acesta a reafirmat că a discutat cu oficialii europeni şi despre procentul de 9,4% din Produsul Intern Brut asumat de România prin PNRR pentru sistemul de pensii publice, el arătând că a fost o discuţie „de principiu”. 

„Am convenit cu doamna preşedintă (a Comisiei Europene – n.r.) ca acest indicator să poată fi înlocuit cu indicatori de disciplină fiscală, având ca bază studiul Băncii Mondiale, iar detaliile tehnice legate de modalitatea în care se va proceda vor fi stabilite la nivelul comisiilor de specialitate”, a anunţat Nicolae Ciucă, în deschiderea şedinţei de vineri a Executivului. 

În ceea ce priveşte angajamentul României privind decarbonarea, Ciucă afirmă că s-a convenit ca la nivelul UE să se ia măsuri pentru asigurarea securităţii energetice, România continuând să îşi coordoneze acţiunile cu cele implementate la nivel european.

Un alt subiect a fost legat de dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii de transport. 

„În principiu, toate aceste discuţii au fost agreate în sensul în care modificările de adaptare în interiorul PNRR-ului să poată fi agreate tehnic – şi aici vin şi prezint un exemplu: în PNRR este asumat să finalizăm magistrala M4 de la metrou, dar ţinând cont că nu este încă un proiect matur şi nu există timpul necesar ca până în 2026 să fie finalizat, există posibilitatea ca această magistrală să poată fi înlocuită cu o alta care să poată să fie finalizată şi să asigure absorbţia banilor. Practic, în tot acest ansamblu al discuţiilor convenite, concluzia este că avem nevoie să facem aceste ajustări, timp de renegociere nu avem, pentru că ar însemna o pierdere atât de timp, cât şi de resurse şi, practic, angajamentul de a implementa acest PNRR şi de a face în aşa fel încât să putem să realizăm întreaga absorbţie din fonduri financiare din granturi şi din împrumuturi să nu se realizeze în proporţie de 100%. Ca atare, angajamentul nostru este să facem tot ceea ce este posibil astfel încât cu staff-ul tehnic de la ministerele de linie, cele care sunt coordonatoare de reforme şi staff-ul tehnic de la Comisie să agreăm şi să reuşim să găsim acele soluţii astfel încât să asigurăm implementarea PNRR”, adaugă prim-ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se pregătește să îl execute pe șeful FBI

    Directorul FBI, Kash Patel, va fi probabil demis, a...

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare