Premierul Ciucă: Autorităţile române solicită aprobarea Ucrainei pentru verificarea lucrărilor realizate pe canalul Bâstroe

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi va transmite luni ambasadorului Ucrainei în România că autorităţile române solicită aprobare pentru verificarea lucrărilor realizate pe canalul Bâstroe.

„Sunt mai multe instituţii care au atribuţii în a monitoriza şi verifica activitatea de la canalul Bâstroe. Am discutat cu Ministerul de Externe, cu Ministerul Mediului şi cu Ministerul Transporturilor. Fiecare dintre ele au datoria ca, înainte de a iniţia alte demersuri decât cele care au fost făcute public până în acest moment, să verifice, motiv pentru care Ministerul de Externe s-a coordonat cu Ministerul Mediului şi cu Ministerul Transporturilor, a iniţiat notele verbale către Ambasada Ucrainei la Bucureşti, a fost primit un răspuns în care se specifică faptul că au fost executate lucrări de întreţinere şi astăzi la Ministerul de Externe va fi prezent ambasadorul Ucrainei prin care i se va solicita ca în perioada următoare autorităţile române să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor”, a spus Ciucă, înainte de a participa la şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a afirmat că lucrările „au impact pe mediu, au impact asupra Deltei Dunării”.

„În acest moment, daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date. Niciuna dintre instituţiile despre care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime aşa cum au fost ele executate”, a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă a explicat că lucrările executate la o adâncime de 3,5 metri sunt de întreţinere, iar ce depăşeşte înseamnă adâncirea canalului.

„Pe baza măsurătorilor atât Ministerul Mediului cât şi celelalte structuri care răspund şi cele care sunt preocupate de menţinerea în formă naturală a Deltei Dunării vor acţiona ca atare”, a adăugat premierul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare