Premierul Ciolacu la Chişinău: Am sentimentul că am venit acasă şi nu am venit la un frate mai mare sau mai mic, am venit la un frate geamăn 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Chişinău, în prim vizită externă efectuată de la preluarea mandatului, că are ssentimentul că a venit acasă şi nu a venit la un frate mai mare sau mai mic şi a venit la un frate geamăn. Premierul a arătat că relaţiile comerciale dintre România şi Republica Moldova, anul trecut, s-au mărit cu 50% şi a dat garanţii că în viitoarea şedinţă de guvern se vor debloca banii pe proiecte în ceea ce priveşte apa potabilă, canalizarea, punctuale pentru sprijinirea satului din Republica Moldova.

”Nu am un sentiment că am venit oficial la Chişinău, cred că acelaşi sentiment vă încearcă şi pe dumneavoastră, atunci când veniţi la Bucureşti. Am sentimentul că am venit acasă şi nu am venit la un frate mai mare sau mai mic, am venit la un frate geamăn, pentru că toate provocările prin care am trecut, instituţionale, cu toate crizele suprapuse, provocări care s-au răsfrînt asupra românilor şi dintr-o parte şi din alta a Prutului, trebuie abordate comun”, a spus premierul în declaraţiile comune cu premierul moldovean.

Marcel Ciolacu a arătat că ”suntem obligaţi ca împreună să punem un accent deosebit pe zona economică”.

”Relaţiile comerciale dintre România şi Republica Moldova, anul trecut, s-au mărit cu 50%, am ajuns la aproape 3,6 miliarde de dolari”, a spus Ciolacu, arătând că acesta este drumul corect. ”Avem obligaţia, cu toate că războiul total ilegal şi incorect pornit de către un dictator numir Putin, împotriva unui stat suveran, va continua, trebuie să facem faţă acestor provocări împreună şi să găsim cele mai bune soluţii împreună, pentru ca cetăţenii pe care îi reprezentăm să vadă o creştere în nivelul de trai, o creştere în infrastructură, o creştere a traiului zilnic”, a afirmat premierul Ciolacu.

Şeful Executivului a dat garanţii că în viitoarea şedinţă de guvern se vor debloca banii pe proiecte în ceea ce priveşte apa potabilă, canalizarea, punctuale pentru sprijinirea satului din Republica Moldova, să fie un sat european, etapă prin care România a trecut şi mai are prin POIM de făcut investiţii.

”Proiectele şi banii europeni din preaderare încă nu s-au făcut resimţiţi şi nu se văd în oglinda cetăţeanului, trebuie să fim corecţi faţă de românii din România şi din Republica Moldova, toate aceste lucruri necesită timp, dar noi doi trebuie să ne implicăm (..) să mărim dinamica implementării acestor proiecte şi trebuie să ajungă cât mai repede la cetăţeni ca să combatem acest război hibrid provocat de către Rusia în primul şi în primul rând împotriva Republicii Moldova”, a spus Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare