Premierul australian respinge fixarea unor obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice: Nu semnez un cec în alb

Prim-ministrul conservator al Australiei, Scott Morrison, a respins marţi apelurile pentru fixarea unor obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice ca urmare a raportului alarmant dat luni publicităţii de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), estimând drept suficiente strategiile implementate de ţara sa, informează AFP conform Agerpres.

La câteva ore după publicarea raportului realizat de experţi în domeniul climei din cadrul ONU (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC), care avertizează asupra unei încălziri globale mai severe şi mai accelerate decât estimările anterioare, premierul Scott Morrison a anunţat că nu doreşte să fixeze obiective în ceea ce priveşte atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon.

”Australia îşi îndeplineşte rolul”, a precizat Morrison.

”În absenţa unor proiecte, nu aş semna un cec în alb în numele australienilor în scopul atingerii acestor obiective”, a mai spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare