Premierul Albaniei: Serbia trebuie să recunoască Kosovo

Premierul Albaniei, Edi Rama, a făcut apel la statele membre ONU să recunoască independența Kosovo, adăugând că și Serbia trebuie să recunoască Kosovo.

În discursul la Adunarea Generală ONU, Rama a declarat că Tribunalul special pentru crimele comise de membrii fostei Armate de Eliberare a Kosovo, înființat în baza raportului lui Dick Marty prezentat în Consiliul Europei, este un „eșec monumental”, deoarece „raportul este unul dintre cele mai grave cazuri de distorsionare a realității”. De asemenea, Rama a declarat că fostul președinte al Kosovo, Hashim Thaci, se află în detenție la Haga pentru acuzații care nu au nicio legătură cu raportul prezentat în Consiliul Europei.

„Este un eșec monumental la nivel internațional. Nu are nicio legătură cu procesul judiciar. Are legătură cu defăimarea unei țări și a istoriei ei” – a declarat Rama, citat de cotidianul „Koha ditore” de la Pristina, adăugând că are speranța că în Consiliul Europei se va lua decizia de se elabora un nou raport. „Niciodată nu vom renunța la adevăr și nu vom înceta să-i respectăm pe cei care și-au dat viața pentru libertate și independență și pe care nimeni nu are dreptul să-i blameze” – a declarat Rama

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare