spot_img
vineri, 26 decembrie, 2025
-4.6 C
București
spot_img

Premieră în învățământul universitar românesc, anunțată de liberala de la Educație: programe de licență duale

Am aprobat astăzi înființarea primelor programe de studii universitare de licență în sistem dual. Începând cu luna septembrie, absolvenții învățământului liceal vor putea să se înscrie la 18 programe de licență duală, oferite de universități din țară, inclusiv Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava”, anunță Ligia Deca.

Programele de licență în sistem dual sunt o premieră pentru România, modelul fiind împrumutat din statele care au dezvoltat acest sistem în ultimii ani, cu beneficii reale atât pentru absolvenții care au avut un loc de muncă imediat după terminarea studiilor, cât și pentru companiile partenere universităților care i-au pregătit și angajat.

Ligia Deca explică faptul că aceste programe duale sunt concepute să îmbine activitatea didactică de la clasă cu practica de specialitate la operatorul economic. Sistemul dual implică colaborarea strânsă între universități și operatorii economici, cu o pregătire a studenților adaptată cerințelor pieței muncii.

„Dezvoltarea învățământului dual reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației. Începând cu anul școlar 2029-2030, învățământul tehnologic la nivel preuniversitar se va desfășura exclusiv în sistem dual. Astfel, toți elevii de la liceele tehnologice vor beneficia de această formă de pregătire practică. În mod similar, prin Legea învățământului superior, ruta duală devine completă”, precizează liberala.

Amintim că antreprenorii se plâng de ani buni de lipsa personalului calificat. Sunt numeroase companii care și-au arătat disponibilitatea pentru a intra în parteneriate cu liceele tehnologice pentru a pregăti viitorii absolvenți.
Aceste companii au acum posibilitatea să pregătească și studenți prin programe duale în parteneriate cu universitățile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Lansarea turist24.ro și a canalului de YouTube Andrei Bădin dedicat turismului

    Andrei Bădin, editorul Flux24.ro, anunță lansarea site-ului turist24.ro și...

    Hunter Biden: Ucraina e un bârlog de șerpi

    Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, a...

    Turcia vrea să desfășoare radare in Siria, Israelul e nervos

    Turcia a încercat să desfășoare radare în Siria în...

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    Articole relationate

    Categorii populare