spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizePredoiu: Guvernul discută naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi deficitul bugetar

Predoiu: Guvernul discută naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi deficitul bugetar

-

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că Guvernul ia în calcul naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar, lucru care ar duce, spune el, la înjumătăţirea pensiei în anul 2040.

”Denunţ un asasinat financiar cu autor… cunoscut! În culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discută din ce în ce mai apăsat de naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar”, susţine Cătălin Predoiu într-un comunicat de presă transmis de PNL.

- Advertisement -

Prim-vicepreşedintele liberal explică faptul că naţionalizarea pensiilor private ar avea ca efect scăderea pensiei de la 30% la 17% din salariul mediu în 20140.

”Consecinţele pentru milioane de români ar fi dramatice. Conform unei modelări făcute de un studiu al Expert Forum evoluţia pensiilor în cazul naţionalizării pilonului II, pe termen mediu şi lung, este următoarea: 2032- pensiile vor fi mai mici cu o treime faţă de evoluţia normală, fără naţionalizare; 2040: pensia medie va reprezenta doar 17% din salariul mediu pe economie. Ca să vă faceţi o imagine pensia medie în 2016 a fost de 931 lei, la un salariu mediu pe economie de 3131 lei. Deci, pensia medie este aproximativ 30% din salariu mediu pe economie. Dacă pilonul II se confiscă, atunci pensia medie va mai reprezenta doar 17% din salariul mediu pe economie. Adică în momentul de faţă ar trebui să trăiţi cu o pensie de 532 lei”, mai spune Predoiu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img