spot_img
-1 C
București
marți, noiembrie 19, 2024
AcasăDezvaluiriPrăjitura Securității și tunul imobiliar de 300 milioane de euro din București

Prăjitura Securității și tunul imobiliar de 300 milioane de euro din București

-

- Reclama -

Președintele Klaus Iohannis urmează să promulge o lege prin care Iulian Dascălu, patronul Iulius Mall din Cluj Napoca, va dezvolta o afacere imobiliară pe terenul de la Romexpo din București, evaluat la 300 de milioane de euro. Acest lucru se va întâmpla în virtutea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) prin care terenul de 46 hectare va trece,cu titlu gratuit din patrimoniul Romexpo la Camera de Comerț. Firma lui Dascălu și Camera de Comerț au un parteneriat în cadrul căruia vor să edifice un proiect imobiliar pe terenurile respective, scrie Gazeta de Cluj.

- Reclama -

Curtea Constituțională a României a respins, ca neîntemeiată, sesizarea USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar al omului de afaceri Iulian Dascălu.

- Advertisement -

Compania Iulius Grup, controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu, și Camera de Comerț a României, condusă de omul de afaceri Mihai Dărăban, au încheiat în urmă cu trei ani un parteneriat prin care omul de afaceri poate edifica un proiect imobiliar pe terenul primit gratis de Camera de Comerț. Terenul respectiv a fost concesionat până în anul 2053.

CE SUSȚINE GAZETA DE CLUJ:

- Advertisement -

Însă, locația respectivă a fost vizată și de un alt dezvoltator imobiliar, NEPI, care a edificat clădirea The Office din Cluj Napoca, ajunsă acum în patrimoniul proprietarilor Dedeman.

Cei de la NEPI au sesizat Comisia Europeană, arătând că s-au încălcat o serie de politici de concurență, mai ales pentru faptul că nu a fost organizată o licitație pentru alegerea unui dezvoltator, ci s-a preferat încheierea unui acord de asociere.

Acum, pe lângă dosarul care se judecă la Curtea Constituțională, Comisia europeană a solicitat autorităților române informații despre legea prin care terenurile evaluate la 300 de milioane de euro sunt acordate gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) care, la rândul ei, le pune la dispoziția lui Dascălu. Astfel, afacerea Dascălu-Camera de Comerț a României poate duce la o decizie infringement împotriva României.

Ceea ce este interesant, este faptul că afacerea a fost susținută transpartinic. În afară de reprezentanții USR și UDMR, legea respectivă a fost votată de politicieni de la PNL, PSD și PMP.

”Terenurile dobândite de Camera de Comerţ şi Industrie a României în condiţiile prezentei legi nu pot fi vândute/ipotecate şi nu li se poate schimba destinaţia stabilită timp de 49 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea absolută a hotărârii de transmitere a proprietăţii şi repunerea în situaţia anterioară”, precizează proiectul de lege. De altfel, sesizarea la Curtea Constituțională a fost făcută de reprezentanții celor două partide care nu au susținut proiectul legislativ.

“Transferul cu titlu gratuit al terenului din zona Romexpo este profund discriminatoriu față de alți investitori interesați de valorificarea potențialului economic al acestei zone și transmite un mesaj de neîncredere în climatul investițional pe care România îl oferă. Ne dorim ca România să rămână o țară în care mediul de afaceri are garanția că se poate construi corect, cu respectarea legilor. Sunt peste 13 ani de când investim în România și ne pasă de ceea ce se întâmplă aici.  Avem încredere că instituțiile naționale și europene competente vor susține concurența corectă între investitori și un mediu de afaceri sănătos”, arăta NEPI într-un comunicat.

Oamenii lui Iulian Dascălu

Patronul Iulius Mall, Iulian Dascălu, a avut pe statele de plată mai mulți angajat cu epoleți. Este vorba de fostul șef al Penitenciarelor din România și al celui din Timișoara, generalul Ioan Bala, care a fost angajat de Dascălu să se ocupe de administrarea proiectului imobiliar  Openville din Timişoara. Printre angajații lui Dascălu se numără mai mulți foști ofițeri de Securitate sau cadre militare trecute în rezervă.

Pe statele de plată ale diferitelor afaceri gestionate de Dascălu s-au mai aflat Gen. Vasile Alexoaie (fost şef de Securitate la Roman, după 1989 în structura de conducere a SRI Iaşi, fost preşedinte al FNI Iaşi), Gen. Gheorghe Atudoroaie (fost ofiţer de Securitate în Timişoara, implicat în represiunile din decembrie 1989, condamnat la închisoare pentru asta, ulterior eliberat şi reîncoporat la SRI), gen. Tiberiu Simion (fost şef SRI Iaşi până în 2006), Col. Florin Vezeteu (fost şef al SRI Iaşi, Col. Cornel Huţanu (fost şef Contrainformaţii SRI pe Moldova, apoi fost şef SRI Suceava) sau Dorin Mocanu (fost ofiţer SRI). De asemenea, fostul șef al SRI Iași, Cornel Dogaru, a fost cooptat de Iulian Dascălu în cadrul afacerilor pe care patronul Iulius Mall de deține. În 2002, în urma unui scandal, Dogaru a fost dat afară din SRI, dar a fost ”recrutat” de Iulian Dascălu. De asemenea, printre apropiații lui Dascălu se numără și Relu Fenechiu. Legătura între Fenechiu și Iulian Dascălu este realizată printr-o serie de atribuiri de lucrări făcute de Dascălu către o firmă de construcții de-a deputatului liberal. firma lui Fenechiu a lucrat la proiectul Palas, după ce Fenechiu a făcut lobby la Ministerul culturii pentru ca proiectul să primească un aviz de începere a lucrărilor. De asemenea, atribuirea subevaluată a terenului pe care a fost edificat proiectul Palas a fost facilitată de consilierii liberali ai Primăriei Iași, la acea dată conduși de Relu Fenechiu. Firma Palas International Resort, controlată de Fenechiu, a obținut contractul de construcții la proiectul Palas.

Din fost cofetar a ajuns la prăjitura Securității

Iulian Dascălu e un ieşean modest (părinţii săi sunt foşti muncitori la Moldomobila), născut într-un cartier muncitoresc (Bularga), un băiat care n-a făcut multă şcoală (la Revoluţie era expert cofetar, abia peste 10 ani comandându-şi o diplomă universitară) şi care a muncit în tinereţe pentru a-şi face un rost. Potrivit publicației ieșene topiasi.ro, Dascălu a început în 1991 să facă mici afaceri, dar în ciuda eforturilor nu a reuşit să rupă gura târgului. Asta până în 1998 când pe statul său de plată apare primul general de Securitate iar afacerile îi explodează brusc.

Ca să fie clar, un afacerist puternic reuşeşte cu greu să racoleze un securist de soi, foarte greu un colonel, dar mai nimeni nu poate pune mâna pe un general de Securitate. Mai ales pe unul de talia lui Gheorghe Atudoroaie, cel condamnat pentru omorârea şi incinerarea a peste 40 de timişoreni la Revoluţie. Ei bine, în 1998 Iulian Dascălu, un afacerist modest, l-a angajat oficial pe celebrul Atudoroaie, securist greu înainte de 1989 şi apoi transformat de regimul Iliescu în şef al Diviziunii de Protecţie a SRI.

Foarte rapid s-au îngrămădit pe statele de plată ale lui Dascălu şi alţi generali sau colonei de Securitate(generalii Vasile Alexoae şi Tiberiu Simion, coloneii Huţanu, Dogaru, Mocanu şi Feraru sau primul şef al SRI Iaşi, Florin Vezeteu). E greu de crezut că o asemenea colecţie de oameni grei ai sistemului de informaţii, pile şi relaţii ajung doar din coincidenţă în slujba aceluiaşi afacerist, arăta publicația ieșeană.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img