Prăbușirea lui Scholz

Circa 62% dintre cetăţenii Germaniei sunt nemulţumiţi de guvernul cancelarului Olaf Scholz, potrivit unui sondaj realizat de institutul INSA pentru ziarul Bild am Sonntag, transmite duminică dpa.

Doar 25% dintre respondenţi au declarat că sunt mulţumiţi de Scholz, potrivit sondajului citat, dat publicităţii duminică.

Evaluarea coaliţiei aflate la guvernare – formată din Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Scholz, Liber Democraţi (FDP, pro-business) şi Verzi – a fost la fel de negativă: 65% dintre germani s-au declarat nemulţumiţi de activitatea guvernului federal şi doar 27% s-au declarat satisfăcuţi.

Sondajul a vizat obţinerea unei aprecieri generale a activităţii coaliţiei, nu o evaluare asupra unor teme specifice.

Potrivit Bild am Sonntag, într-un sondaj echivalent care a fost realizat la începutul lunii martie, 46% dintre cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de activitatea lui Scholz, în timp ce 39% au declarat că nu sunt mulţumiţi. Tot atunci, 44% dintre respondenţi au decarat că actuala coaliţie de guvernământ face o treabă bună, iar 43% nu erau de acord cu această apreciere.

Agenţia dpa menţionează că executivul german sub conducerea lui Scholz s-a confruntat cu mai multe provocări, între care creşterea nivelului de trai şi a preţurilor la energie, consecinţe ale războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea de 1 miliard de dolari din Ucraina care inșeală Occidentul

    Elveția înregistrează o creștere a cazurilor de fraudă despre...

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    Articole relationate

    Categorii populare