Mariana Oprea, Tedy Ursuleanu pentru prieteni, merge mai departe. Tedy (29 de ani, arhitect) poartă pe piele, pe braţe şi pe cap, urmele celui mai grav dezastru civil din România – Colectiv. Însă are o încredere fantastică în ea, la un an de la incendiul care a schimbat o naţiune. Are o mână bionică. Şi-a reluat viaţa, s-a tatuat, a vernisat o expoziţie cu fotografii, şi-a înfiinţat un ONG, vrea să ajute persoanele ca ea. Degetele de la mâna stângă i-au fost amputate, la dreapta mai are patru. Scrie mesajele pe telefon fără ajutor, s-a apucat de pictură. Într-un interviu pentru News.ro, Tedy vorbeşte despre diferenţele dintre spitalele din România şi din străinătate. A fost internată la Spitalul Colţea, apoi la Militar şi la AKH din Viena, trezindu-se din comă după o lună şi jumătate. De la clinica din Austria, unde a fost izolată, a fost externată, în ciuda rănilor deschise, pentru că statul român nu a plătit la timp spitalizarea.
„Iniţial, în prima seară am ajuns la Spitalul Colţea, iar în câteva ore am fost transferată la Spitalul Militar, unde am stat o săptămână, până pe 7 noiembrie, apoi la Spitalul AKH din Viena. Acolo m-am trezit după o lună şi jumătate de comă indusă. Am mai avut mici secvenţe, conştientă, la Spitalul Militar. Eram certată de medici că nu voiam să mănânc, mai stăteam de vorbă cu ai mei… Dar, şi din cauza comei induse, mi-am pierdut majoritatea amintirilor din perioada respectivă”, rememorează succint.
„Ai mei erau conştienţi de ce mi se întâmplă. Eu nu. Începeam să mă simt din ce în ce mai rău, mâinile erau bandajate complet, nu mai vedeam, doar auzeam, mă umflasem tare, aveam probleme de respiraţie la un moment dat, am fost intubată, eram conştientă de etapele astea. La Spitalul Militar am stat o săptămână, iar pe 7 noiembrie am ajuns la Viena”, reface ea calvarul.
La Viena a aflat că venise din România cu bacterii rezistente la tratament.
„Mi s-a spus de prima oară când am venit, lucru care m-a mirat, pentru că nu aveam de unde să ştiu. Mi s-a spus că sunt izolată într-o cameră şi că toţi cei care intră la mine trebuie să-şi ia măsuri de protecţie, să-şi ia halate, mănuşi, mască, bonetă, că nu am voie să iau microbi din afară şi să dau mai departe. Eram un pericol pentru orice pacient internat acolo. Afară ieşeam echipată din cap până în picioare”, explică Tedy.
Operaţiile au început din 7 noiembrie, de când a ajuns la Viena. Au fost multe: „Grefele mi-au fost puse de două ori. Mi s-au recoltat grefe de piele până sus pe burtă. Prima dată nu au prins din cauza bacteriilor şi m-au curăţat. Mi-au fost amputate şi degetele pentru că au fost carbonizate până la os şi nu se mai puteau recupera. Mai puteau fi salvate într-un singur fel: oasele degetelor să fie curăţate foarte bine şi să fie introduse sub pielea burţii astfel încât să se reconstruiască ţesutul, dar îmi puneau viaţa în pericol, pentru că nu eram stabilă. S-au gândit: ori viaţa mea, ori degetele”.
Deocamdată, Tedy are programate două intervenţii chirurgicale la mâna dreaptă şi tratamentul pentru implant de păr, precum şi tratament de kinetoterapie. „O să mai am două intervenţii chirurgicale şi tratamentul de kinetoterapie, care va mai dura cel puţin un an. La Spitalul Militar, la kinetoterapie, cu doamna doctor Cristina Gorgoneţu, care este singurul medic care are grijă de toţi pacienţii din Colectiv. Sunt 15 persoane care merg la dânsa pentru tratament”, explică ea.
Tratamentul unui rănit în Colectiv costă şi sumele sunt consistente. Asociaţiile îi ajută, le-au urmărit cazurile, statul se ocupă doar de decontarea spitalizării.
„Sunt costuri destul de mari. Avem nevoie de creme, de costume compresive, de plasturi, Unii dintre noi mai avem nevoie şi de tratament medicamentos. Fluctuează de la lună la lună, dar sunt destul de mari costurile. Sunt asociaţii care ne-au urmărit încă de la început şi care ne decontează ce avem nevoie. Statul se ocupă doar de partea de spitalizare, de decontul sumei de spitalizare”, este precizarea lui Tedy.
E schimbată după Colectiv. Are şi o mână nouă. O proteză bionică, primită la Edinburgh. După o săptămână în Scoţia, unde i s-a luat mulaj, Tedy învaţă să ţină un pahar în mână, să tasteze, chiar să deseneze, una dintre pasiunile ei.
