Poștele din Franța, Germania, Belgia, Austria, Suedia și Danemarca nu mai trimit colete in SUA

Poşta franceză va suspenda de luni trimiterea de colete în Statele Unite, cu excepţia trimiterii unor cadouri între persoane, în valoare de sub 100 de euro. Măsura a fost luată din cauza recentei înăspriri a regulilor vamale ale Statelor Unite ale Americii, a declarat grupul public La Poste pentru AFP.

Acest anunț vine la câteva ore după ce poşta din Germania a decis măsuri similare, restricționând „temporar”, trimiterea de pachete și bunuri în Statele Unite.

Alte servicii similare europene au luat aceleaşi decizii. Este vorba despre poşta din Belgia, poşta spaniolă, cea din Austria, precum şi serviciile poştale din Suedia şi din Danemarca.

În Franţa, La Poste expediază în medie 1,6 milioane de colete în Statele Unite în fiecare an, dintre care 80% provin de la întreprinderi și 20% de la persoane fizice, notează AFP.

La sfârșitul lunii iulie, administrația Trump a anunțat sfârșitul scutirii fiscale pentru pachetele mici care intră în Statele Unite începând cu 29 august.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare