spot_img
duminică, 8 februarie, 2026
3.4 C
București

Portocală lovește din nou

Tribunalul Prahova a constatat, luni, neregularitatea rechizitoriului prin care au fost deferiţi justiţiei de DNA Ploieşti, în decembrie 2016, foşti şefi din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Prahova, dosarul fiind şi la această dată în cameră preliminară.

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au constatat neregularitatea rechizitoriului emis de DNA Ploieşti, constând în neindicarea unor intervale precise de timp determinat în care s-a desfăşurat pretinsa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor şi omisiunea descrierii actelor materiale ale infracţiunii de cercetare abuzivă în formă continuată pentru care au fost trimişi în judecată doi dintre inculpaţi.

De asemenea, instanţa a constatat nelegalitatea administrării unor mijloace de probă şi a efectuării unor acte de urmărire penală, cerând excluderea fizică de la dosarul cauzei a mai multor probe, inclusiv a unora obţinute prin măsuri de supraveghere tehnică şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menţionate.

Totodată, Tribunalul Prahova a dispus excluderea probelor testimoniale nelegal obţinute şi administrate prin audierea martorilor cu identitate atribuită şi excluderea materială a acestor mijloace de probă din dosarul procedurii, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018.

Instanţa a dispus comunicarea acestei încheieri de şedinţă DNA Ploieşti, în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China, principalul partener economic al Germaniei

    Potrivit declarațiilor făcute vineri de Biroul Federal de Statistică...

    Alegerile din țara aflată la 13.000 km vor afecta România

    Azi pe planeta Pamant se intampla un eveniment foarte...

    Cum distrug ucrainienii liceele românești. De la București reacții firave

    Comunitatea românească din Ucraina își exprimă îngrijorarea față de...

    Cum statul român omoară industria și crește prețurile

    Nivelul taxării aplicate energiei și carburanților reduce competitivitatea industriei...

    „Dezinformarea” și controlul total

    Oficialii din țările cu cele mai scăzute rate de...

    Șeful CJ Caras Severin: 12 milioane de euro in Spitalul Județean Reșița

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că sistemul...

    Omul cheie al americanilor in Europa vorbește bulgărește

    Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Andy Baker,...

    Articole relationate

    Categorii populare