spot_img
2.7 C
București
joi, decembrie 26, 2024
AcasăAnalizePopularii Europeni: Vocea oamenilor trebuie să fie auzită pentru Viitorul Europei

Popularii Europeni: Vocea oamenilor trebuie să fie auzită pentru Viitorul Europei

-

Popularii Europeni au trimis la Conferința privind Viitorul Europei o echipă de europarlamentari formată din 14 femei și 14 bărbați, de pe tot cuprinsul continentului pentru a susține punctul de vedere al grupului și al cetățenilor reprezentați.

- Reclama -

Conferința reprezintă un punct de întâlnire în care se dezbate și se configurează principalele direcții acțiune viitoare din Uniunea Europeană.

- Advertisement -

„Echipa noastră de europarlamentari este pregătită să discute chestiunile cruciale pentru soarta continentului nostru: crearea de locuri de muncă și creșterea economică, pregătirea economiilor noastre pentru epoca digitală, lupta împotriva schimbărilor climatice, protejarea stilului de viață europeană într-o lume din ce în ce mai ostilă”, a afirmat Manfred Weber, liderul Popularilor Europeni.

Totuși, dincolo de aceste obiective ambițioase, care se întind pe un termen mai lung de timp, Conferința privind Viitorul Europei are și un obiectiv imediat, dar peren: apărarea democrației reprezentative.

- Advertisement -

În fața amenințărilor populiste și naționaliste care se răspândesc atât în Europa cât și în lume, soluția rezidă în întărirea legitimității aleșilor și întărirea legăturii lor cu votanți. Este nevoie de crearea unei alianțe parlamentare europene care consolidează, mai întâi grupurile din familia noastră politică, spune PPE, dar care să fie extinsă mai apoi către toate parlamentele naționale ale statelor membre UE, și care în viitor să treacă granițele Uniunii, deoarece doar așa putem combate amenințările și alianțele globale. 

Un viitor mai bun pentru Europa nu înseamnă altceva decât mai multă democrație, în care cetățenii să se simtă și să fie reprezentați cu adevărat de aleșii lor și în care vocea și dorințele lor să se facă auzite.

„Vocea cetățenilor europeni este cea care contează și trebuie ascultată. Oamenii trebuie implicați în toate deciziile care se iau la Bruxelles. Cetățenii trebuie să simtă că aparțin Europei și Europa aparține lor”, a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European. 

Potrivit Popularilor Europeni, este important ca cetățenii Uniunii să realizeze, mai ales în contextul contestațiilor și agitațiilor populiste, pașii importanți care s-au făcut în ultimii zeci de ani, datorită acestei integrări mai accentuate la nivelul continentului. Viitorul Europei trebuie să se clădească pe trecutul ei, iar realizările ultimelor decade au și rolul de a-i face pe oameni să privească cu optimism ceea ce va urma. Europa a cunoscut în acești ani o perioadă de pace fără precedent, în locul regimurilor comuniste și fasciste acum stau democrații consolidate, sărăcia a devenit practic o necunoscută, crizele economice sunt rare, iar oamenii trăiesc acum într-un mediu mult mai curat.

PPE și-a menținut în permanență credința într-o Europă unită și puternică, capabilă să facă față tuturor provocărilor, dar în opinia popularilor europeni această Europă are toate șansele ca în viitor să devină pentru generațiile viitoare o construcție politică, socială și economică mai bună.

Material realizat cu sprijinul Grupului PPE din Parlamentul European 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img