Ponta spune că va informa opinia publică despre centrele de detenție ale CIA

Guvernul român va furniza toate informațiile de care dispune în privința presupusei existențe a unor centre de detenție ale CIA în România, deoarece opinia publică are dreptul să fie informată, a declarat miercuri premierul român Victor Ponta, relatează France Presse.

‘Avem datoria să informăm opinia publică în legătură cu tot ceea ce știm’ despre acest dosar, a declarat Ponta, într-o întâlnire cu trei agenții de presă străine.

În opinia sa, președintele ales Klaus Iohannis este cel care trebuie să convoace o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a cere acces la întregul raport al Senatului american privind CIA, așa cum își dorește și Polonia. ‘De când am preluat funcția de premier, nu am avut niciodată acces la informații care să confirme’ existența unor astfel de închisori în România, a subliniat el.

‘Dar guvernul este absolut deschis’ și gata ‘să pună la dispoziție toate informațiile pe care le-am putea găsi în arhive, fie că vorbim despre Parchetul General, Parlament sau reprezentanții presei, pentru a stabili’ dacă suspiciunile legate de România sunt adevărate sau nu, a întărit Ponta. În context, el a amintit că Parchetul General are o anchetă în curs în acest caz.

Parchetul a confirmat marți pentru agenția franceză de presă că efectuează o anchetă ‘în urma unei plângeri depuse de Abd al-Rahim al-Nashiri’, refuzând să precizeze alte detalii. Potrivit AFP, numele lui al-Nashiri figurează, alături de cele ale altor trei ‘combatanți inamici’ deținuți în prezent la Guantanamo, în raportul Senatului american cu privire la interogatoriile violente ale unor presupuși membri al-Qaida.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare