Ponta pregătește un UNPR

La două zile după victoria lui Traian Băsescu din 2009, pentru că președintele avea nevoie să-și păstreze guvernul ”lui”, iar Boc nu avea susținerea necesară, s-a creat de urgență partidul UNPR, care a absorbit parlamentari din PSD, PP-DD și alții, astfel încît guvernul să aibă sprijin. Se pare că strategia se repetă, de data asta în favoarea viitorului președinte, iar rolul jucat în 2009 de Gabriel Oprea îi revine acum lui Victor Ponta, care a anunțat azi că lansează un bloc politic nou, în care invită cu prioritate pesediștii dezamăgiți. Unul care pare croit mai degrabă pentru George Simion decît pentru Nicușor Dan, dar, la urma-urmei, nu se știe niciodată, transmite Inpolitics.

”Azi m-am întâlnit cu „Echipa VP” și am luat împreună următoarele decizii:

1. Continuăm bătălia politică în numele celor 1.240.000 de români care au avut încredere și au votat pe 4 mai pentru „Planul Victor Ponta de Ieșire din Criză”.
2. Lansăm Platforma Politică „România pe Primul Loc” (ca structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român și alți specialiști și voluntari care s-au implicat în campania pentru alegerile prezidențiale); această platformă are ca obiectiv politic apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români la siguranță națională și personală, la educație, sănătate, pensie și loc de muncă recompensat echitabil; de asemenea, garantarea pentru firmele românești a unui mediu fiscal și economic stabil și predictibil.
3. Invitarea celor doi candidați rămași în cursa prezidențială pentru a-și preciza pozițiile clare și acțiunile concrete față de măsurile economice propuse în „Planul Ponta pentru Ieșirea din Criza Economică”; de asemenea, de a anunța fără ezitare principalele măsuri de guvernare și cei mai importanți reprezentanți în domeniul economic din viitorul Executiv. În funcție de aceste anunțuri și proiecte, vom lua o decizie publică privind votul în turul al doilea al Alegerilor Prezidențiale.

Facem un apel la colaborare și unitate pentru toți simpatizanții, membrii și aleșii PSD care nu au avut un candidat la aceste alegeri prezidențiale și au fost forțați și șantajați să susțină o persoană care nu avea nicio legătură cu valorile și interesele alegătorilor pe care îi reprezintă. Avem o datorie comună să ținem pasul cu schimbările din societatea românească și din lume, să reconstruim o alternativă profesionistă, cu soluții economice și sociale, dar bazate pe valorile naționale și pe așteptările actuale ale românilor, să combatem clientelismul și lipsa de competență care au dezamăgit electoratul și l-au îndreptat spre soluții extreme și populiste. Nu trebuie să mai existe nici orgolii, nici ranchiună și nici interese personale care să oprească acest proces necesar.

Eu NU sunt „deținătorul” sau „proprietarul” celor 1.240.000 de voturi; sunt doar dator acestor români și responsabil în ceea ce privește așteptările lor legitime. Voi acționa fără nicio ezitare și cu maximă hotărâre în acest sens”a scris Ponta pe Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare