Ponta: Ne-am ţinut de cuvânt, Udrea e la închisoare

Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat, la marcarea a trei ani de la căderea Guvernului Ungureanu, că partidul s-a ţinut de cuvânt când a spus că USL va avea „preşedinte PNL” şi premier PSD şi că promisiunea „Băsescu şi Udrea la închisoare” este parţial realizată, relatează Mediafax.

La finalul unui bilanţ al guvernării PSD în ultimii trei ani, prezentat în cadrul evenimentului organizat de PSD pentru marcarea a trei ani de la demiterea Guvernului Ungureanu de către Parlament prin moţiune de cenzură, ceea ce a permis instalarea Cabinetului USL, Ponta a arătat două imagini şi le-a explicat: „Mi-am permis la final să fac şi două slide-uri un pic mai glumeţe. Dacă veţi aprecia acest lucru, o să văd. În primul rând, am vrut să spun că USL a promis premier de la PSD şi preşedinte de la PNL şi ne-am ţinut de cuvânt. Şi am mai promis ceva: Băsescu şi Udrea la închisoare! Parţial realizat”, a încheiat Ponta bilanţul celor trei ani de guvernare.

În prima imagine, era prezentat preşedintele Klaus Iohannis, fost lider al PNL, alături de premierul Victor Ponta, cu următorul text: „USL a promis premier de la PSD preşedinte de la PNL”.

La momentul formării USL, pentru funcţia de preşedinte al ţării era anunţat Crin Antonescu, cel care conducea atunci PNL.În cel de-al doilea slide, au fost prezentate o fotografie cu Elena Udrea încătuşată şi o fotografie cu fostul preşedinte Traian Băsescu, cu textul: „USL a promis – Băsescu şi Udrea la închisoare. Parţial realizat!”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Articole relationate

    Categorii populare