Ponta: Ghiță s-ar putea să fie ofițer acoperit

Întrebat cum comentează declarația lui Băsescu potrivit căruia există doar doi ofițeri acoperiți, Victor Ponta și Sebastian Ghiță, fostul premier Victor Ponta a precizat marți: „Da, de Ghiță s-ar putea, dar de mine nu știu, dar de Ghiță, e posibil, dacă știe domnul Băsescu”.

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat marți că nu Comisiile pentru controlul activității SRI și SIE insistă ca el să se ducă la audieri, ci liberalii, adăugând că, dacă aceștia insistă, o să meargă și o să vorbească despre informatorii și ofițerii sub acoperire din PNL.

„Eu am văzut că nu cei de la comisii, ci membrii PNL țin foarte mult să fiu audiat. Dacă insistă, o să merg pentru că.. dar o să fie o criză mare în PNL, pentru că ei au foarte mulți, în special informatori, mai puțin ofițeri sub acoperire, informatori d-ăștia care se duc și dau ce mai aud. De exemplu, Cezar Preda; știam că tot timpul el stătea lângă Udrea și după aia informa, acum stă lângă Gorghiu și informează; sau Calimente sau… Deci, să se gândească bine cei de la PNL, că eu mă duc și spun tot ce știu despre informatorii și ofițerii sub acoperire, de cum am auzit eu despre ei, din PNL. Dacă insistă cei de la PNL, cred că pot să le vorbesc o lună despre toți ai lor, dar s-ar putea să le treacă până după Paște, să le vină gândul cel bun și să își vadă de treburile lor”, a afirmat Ponta la Palatul Parlamentului, întrebat dacă se va duce la audieri la Comisiile parlamentare pentru controlul SIE și SRI.

El a adăugat că are aceste informații despre membrii PNL din presă și din diverse surse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare