spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăhighlightPonta despre premierul PSD: Dragnea, Plumb sau Teodorovici

Ponta despre premierul PSD: Dragnea, Plumb sau Teodorovici

-

Fostul premier Victor Ponta a afirmat luni, la Tulcea, că viitorul premier va fi propus de PSD, cu susținerea ALDE și a PRU, dacă această formațiune va intra în Parlament, el avansând în acest sens și trei nume din rândurile social-democraților – Liviu Dragnea, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici.

- Reclama -

‘Cred că va fi un prim-ministru propus de PSD, evident, susținut de ALDE, sunt convins că va fi susținut și de PRU, dacă intră în Parlament. Un membru PSD care a candidat, care a lucrat la programul de guvernare, adică poate să fie Liviu Dragnea, poate să fie Rovana Plumb, poate să fie Eugen Teodorovici‘, a afirmat Victor Ponta, într-o conferință de presă.

- Advertisement -

El a subliniat că PSD are cei mai competenți oameni pentru funcțiile de miniștri. ‘Nu este important dacă sunt Teodorovici, Ponta pe funcția x sau y. Important este să facem un guvern competent, pentru că avem experiența anilor trecuți, cu miniștri foarte buni, cu miniștri mai puțin buni și ați văzut și dumneavoastră cum a fost anul ăsta când aduci oameni care nu se pricep și se școlesc pe spinarea noastră. E foarte rău, pierzi timp și bani și proiecte importante. Eu cred că PSD are cei mai mulți oameni bine pregătiți și, dacă mă gândesc la mulți dintre miniștrii care ne-au fost colegi în cabinet, cred că au învățat foarte mult și sunt foarte buni și probabil mulți dintre ei se vor regăsi și în următorul Guvern. Dar haideți să vedem ce votează oamenii duminică și după aceea discutăm despre funcții și posturi!’, a menționat Victor Ponta.

Fostul premier a catalogat actuala campanie electorală drept ‘ciudată’, în contextul în care, potrivit sursei, PSD este singurul partid care are un program de guvernare. ‘Nu am mai văzut așa o campanie. Un singur partid are program de guvernare, PSD. Ceilalți nu prea au program de guvernare, iar PNL se aștepta să ne aresteze pe noi și să vină ei la guvernare. Ei, uite că nu se întâmplă chestia asta. Îmi pare rău că domnul Iohannis nu mai e vorbăreț. La începutul campaniei, era foarte vorbăreț și după aia probabil că l-a tras cineva de mânecă și i-a zis să nu facă mai mult rău. Atunci când și vorbește, ne dăm seama cine e. În rest, e o campanie ciudată’, a spus Ponta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img