Polonia va cere despăgubiri Germaniei pentru al doilea război mondial: 1.320 miliarde de dolari

Polonia își estimează pierderile din cel de-al Doilea Război Mondial cauzate de Germania la 6.200 de miliarde de zloți (1.320 de miliarde de dolari), a declarat joi liderul naționaliștilor aflați la putere în această țară, care a precizat că Varșovia va cere oficial despăgubiri, transmite Reuters.

„Suma care a fost prezentată a fost adoptată folosind metoda cea mai limitată, conservatoare, ar fi posibil să o mărim”, a declarat Jaroslaw Kaczynski, liderul Lege și Justiție (PiS), într-o conferință de presă.

Aproximativ șase milioane de polonezi, inclusiv trei milioane de evrei polonezi, au fost uciși în timpul războiului, iar Varșovia a fost ras de pe fața pământului în urma unei revolte din 1944, în care au murit aproximativ 200.000 de civili.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Articole relationate

    Categorii populare