Polonia și Cehia nu vor vaccinare obligatorie: În afară de obligaţia generală de purtare a măştii în spaţiile închise, în autobuze şi trenuri, în Polonia practic nu există restricţii, nici măcar pentru cei nevaccinaţi

Polonia nu are în plan să facă obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 deocamdată, a declarat miercuri comisarul pentru vaccinare, Michael Dworczyk, informează dpa și Agerpres.

Potrivit lui Dworczyk, această soluţie nu este avută în vedere în acest moment. ‘Nici reglementările, nici campaniile de informare nu ajută pentru că, în Polonia, toată lumea ştie despre vaccinare. Există totodată o puternică polarizare în societate şi emoţii puternice de ambele părţi’, a explicat el.

Opoziţia acuză guvernul conservator al partidului Lege şi Justiţie (PiS) că rămâne inactiv în faţa ratei scăzute de vaccinare şi a înmulţirii cazurilor de infectare, pentru a nu-i supăra pe antivacciniştii din rândul alegătorilor săi.

În Polonia, 20,3 milioane de locuitori din cei aproape 38 milioane sunt vaccinaţi integral. Statisticile arată că ratele de vaccinare cele mai scăzute sunt în estul şi sud-estul ţării, unde PiS are cea mai mare susţinere.

În afară de obligaţia generală de purtare a măştii în spaţiile închise, în autobuze şi trenuri, în Polonia practic nu există restricţii, nici măcar pentru cei nevaccinaţi.

Guvernul şi opoziţia negociază în prezent o nouă lege care le-ar permite angajatorilor să-i întrebe pe angajaţi despre statutul lor de vaccinare.

Miercuri, Ministerul Sănătăţii a raportat 28.380 de cazuri noi de infectare şi 460 de decese în ultimele 24 de ore.

În ţara vecină Cehia, Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri un record de infectări, 25.864. În spitale se află peste 5.600 de pacienţi cu COVID-19.

Câştigătorul alegerilor şi prim-ministru desemnat, Petr Fiala, care îl va înlocui pe actualul premier Andrej Babis, a spus miercuri că valul epidemic actual nu mai poate fi oprit, ci doar consecinţele sale atenuate. ‘Trebuie să învăţăm să trăim cu COVID-19’, a afirmat el.

Reprezentanţii viitoarei coaliţii de guvernare s-au pronunţat împotriva vaccinării obligatorii pentru persoanele peste 60 de ani, aflată acum în discuţie.

‘Vaccinarea obligatorie nu este o soluţie, ci divizează şi mai mult societatea’, a apreciat medicul Vlastimil Valek, anunţat ca viitorul ministru al sănătăţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare