spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizePolonia insistă pe cererea privind despăgubiri de război de la Germania

Polonia insistă pe cererea privind despăgubiri de război de la Germania

-

Polonia va examina în acest an modalităţile de a obţine despăgubiri pentru distrugerile suferite în timpul celui de-al doilea război mondial, a declarat miercuri ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz, transmite Reuters conform Agerpres.

„Discută despre necesitatea de a-i compensa pe polonezi pentru pierderile suferite în timpul celui de-al doilea război mondial”, a declarat şeful diplomaţiei de la Varşovia, într-un discurs consacrat obiectivelor de politică externă ale ţării sale.

- Advertisement -

„Vom căuta modalităţi legale, politice şi financiare de a obţine compensaţiile cuvenite”, a precizat ministrul de externe, într-o secţiune a discursului referitoare la relaţiile polono-germane.

Declaraţiile sale survin pe fondul divergenţelor dintre Polonia şi celelalte ţări din UE cu privire la reforma sistemului judiciar polonez, reformă care în opinia Bruxellesului şi a Berlinului constituie un atac contra independenţei justiţiei, şi la controversata lege poloneză privind Holocaustul, act normativ ce a iritat foarte tare Berlinul. Noul şef al diplomaţiei germane, Heiko Maas, care a efectuat săptămâna trecută o vizită în Polonia, a subliniat că pledează pentru „un parteneriat mai strâns cu Polonia, în pofida perspectivelor diferite pe care ţările noastre le au în unele domenii”. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img