Polonia cere Ucrainei să recunoască masacrul de la Volînia

Guvernul polonez a insistat marţi că Ucraina trebuie să accepte „exhumări şi procese” legate de masacrul de la Volînia, comis de naţionalişti ucraineni în Al Doilea Război Mondial şi care rămâne în prezent o temă spinoasă în relaţiile bilaterale, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Într-un interviu radiofonic, viceministrul polonez de interne Maciej Wasik a evocat comemorarea în curând, pe 11 iulie, a 80 de ani de la masacrul de la Volînia, în care insurgenţii naţionalişti ucraineni conduşi de Stepan Bandera au ucis zeci de mii de civili de etnie poloneză. Polonia „va fi fermă în această chestiune” şi va cere „exhumări, procese adecvate” şi „corectări serioase ale erorilor istorice” comise de Kiev, a subliniat oficialul polonez.

Anterior, pe 20 iunie, viceministrul polonez de externe Pawel Jablonski a declarat că „este dificil de imaginat ca Ucraina să se alăture Uniunii Europene fără a permite mai întâi” exhumări în locurile unde au fost comise masacrele.

Declaraţia diplomatului polonez a survenit după ce responsabilul Institutului pentru memoria istorică ucraineană, Anton Drobovici, a acuzat Polonia că nu face nimic pentru a întreţine şi restaura monumentele ridicate în memoria combatanţilor ucraineni din Al Doilea Război Mondial. Guvernul de la Varşovia a reacţionat atunci calificând aceste afirmaţii drept „nepotrivite şi dăunătoare pentru relaţiile polonezo-ucrainene”.

Figura lui Stepan Bandera, considerat erou naţional în Ucraina şi criminal de război în Polonia, a provocat numeroase fricţiuni între Varşovia şi Kiev, cum s-a întâmplat şi anul acesta în ianuarie, când a fost omagiat de parlamentul de la Kiev, gest faţă de care a protestat şi premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Acesta din urmă a subliniat că inclusiv membri ai propriei sale familii păstrează ”amintiri teribile” din acea epocă, când ”a fost un genocid în care între 100.000 şi 200.000 de polonezi au murit în mâinile naţionaliştilor ucraineni în zonele de graniţă în Al Doilea Război Mondial, şi vom lupta pentru a ţine mereu memoria lor vie”.

De asemenea, anul trecut, în noiembrie, guvernul polonez şi-a exprimat indignarea faţă de numirea ca viceministru ucrainean de externe a lui Andrii Melnik, fost ambasador al Ucrainei în Germania care susţinuse în declaraţii publice că Bandera nu a avut nicio responsabilitate în masacrul de la Volînia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare