Polonia ar putea extinde anul viitor TVA zero la alimentele de bază

Polonia ar putea extinde anul viitor TVA zero la alimentele de bază, dacă inflaţia persistă, a anunţat sâmbătă premierul Mateusz Morawiecki, transmite Reuters conform Agerpres.

Autorităţile de la Varşovia au adoptat reduceri de taxe, de la combustibili la îngrăşăminte, pentru a-i ajuta pe consumatori să facă faţă inflaţiei ridicate, dar au trebuit să revină în 2023 la taxele mai ridicate pe benzină, în conformitate cu reglementările stabilite de Comisia Europeană. Totuşi, Bruxelles-ul a permis menţinerea la zero a TVA la alimentele de bază.

Deşi inflaţia a încetinit la 14,7% în aprilie, de la 16,1% în martie, ea rămâne o problemă politică cheie în perspectiva alegerilor generale din acest an.

„Dacă inflaţia nu scade semnificativ, nu excludem ca în trimestrul patru din 2023 să luăm decizia extinderii acestei măsuri în 2024”, a declarat Morawiecki la o conferinţă de presă, adăugând că măsura costă bugetul aproximativ zece miliarde de zloţi (2,41 miliarde de dolari) pe an.

Decizia va fi luată când vor fi disponibile datele privind inflaţia în 2023 şi previziunile pentru 2024, a anunţat premierul polonez.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepremierul rus: Cea mai mare criză energetică din ultimii 40 de ani

    Actualul conflict din Orientul Mijlociu a dus la cea mai mare...

    Mișcarea cu care Iranul poate arunca in aer prețul petrolului pentru ani de zile

    Răspunsul potențial al Iranului la un atac (presupus din...

    Vance in Ungaria, sprijin pentru Viktor Orbán in alegeri

    Vicepreședintele american JD Vance intenționează să facă în curând...

    Consilierul lui Putin: Navele Marinei Ruse vor escorta navele comerciale rusești

    Navele Marinei Ruse vor începe să escorteze navele comerciale...

    Articole relationate

    Categorii populare