Polonia anunță că vrea să aibă cea mai puternică și cea mai mare armată terestră din Europa

Avioane ale forţelor aeriene poloneze încep de joi să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei, ţară care-şi retrage avioanele de vânătoare ruseşti MIG-29, ce ar urma să fie transferate Ucrainei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat oficial citat de agenţia EFE, această misiune a aviaţiei militare poloneze va dura până la sfârşitul anului viitor şi vor fi folosite, prin rotaţie, două avioane F-16 şi două MIG-29.

Conform unui acord anunţat sâmbătă, Polonia şi Republica Cehă vor ajuta Slovacia în supravegherea spaţiului său aerian până când această ţară va primi cele 14 avioane F-16 comandate din SUA şi care vor înlocui vechea flotă de MIG-29.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a confirmat joi că Polonia intenţionează să cumpere un număr încă nedeterminat de lansatoare multiple de rachete sud-coreene Chunmoo, în timp ce negociază cu SUA achiziţia a circa 500 de sisteme HIMARS din aceeaşi categorie de arme.

Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a declarat anterior că planurile de achiziţie a sistemelor HIMARS ”ţin cont de capacităţile de producţie ale industriei americane şi de nevoile armatei SUA”, astfel că, deşi Varşovia doreşte să primească urgent aceste arme, ”livrările vor fi eşalonate în timp”.

Guvernul polonez doreşte de asemenea ca forţele terestre ale armatei sale să devină ”cele mai mari şi mai puternice din Europa”, conform unei declaraţii a ministrului Blaszczak. În acest scop a semnat recent acorduri pentru cumpărarea a 250 de tancuri americane Abrams, plus alte 116 tancuri de acelaşi fel la mâna a doua, 776 de vehicule de luptă ale infanteriei, 26 de blindate de recuperate, 17 pontoane şi un mare număr de piese de artilerie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare