Home Externe Polonia: Acuzațiile UE pe justiție nu au nici un temei

Polonia: Acuzațiile UE pe justiție nu au nici un temei

0

Polonia a respins vineri încă o dată criticile Comisiei Europene în legătură cu controversata reformă a Curţii Supreme, transmit AFP și Agerpres.

Autorităţile de la Varşovia răspund ‘temerilor exprimate de Comisie privind conformitatea legii referitoare la Curtea Supremă cu legislaţia Uniunii Europene, relevând caracterul nefondat’ al acestor temeri, arată un comunicat al Ministerului de Externe polonez.

Executivul UE estimează că reforma în cauză ‘aduce atingere principiului independenţei justiţiei, inclusiv inamovibilităţii judecătorilor’, permiţând pensionarea unei treimi dintre judecătorii Curţii, care au împlinit deja 65 de ani.

Cinci dintre cei 27 de magistraţi vizaţi au primit autorizaţia din partea preşedintelui polonez Andrzej Duda de a continua să lucreze.

La 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde.

După cum justifica la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit art.19 al Tratatului privind UE în legătură cu art.47 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.

Polonia este vizată şi de o altă procedură, cea de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

Ad

Exit mobile version