Poliția maghiară susține că se pregătea o lovitură de stat „pe cale armată”

150 de poliţişti au participat marţi la o acţiune coordonată, în zece locaţii, în cadrul căreia s-au luat măsuri împotriva a 11 persoane despre care se bănuia că se pregătesc pentru preluarea puterii pe cale armată în Ungaria, a anunţat Unitatea Operativă din cadrul Biroului Naţional de Investigaţii al Poliţiei Maghiare, miercuri, pe pagina sa de internet.

Potrivit comunicatului, în luna noiembrie a anului trecut, pe un portal social de partajare video a fost încărcat un clip în care membrii unui grup au vorbit despre formarea „Ungariei Scitice” şi înarmarea unor „trupe militare naţionale libere”.

Membrii grupării au anunţat, totodată, că vor aresta atât foştii, cât şi actualii membri ai guvernului, şi s-a pus în perspectivă, de asemenea, că „în curând va avea loc şi dezarmarea poliţiei maghiare, respectiv atragerea armatei de partea grupării”, scrie în comunicatul poliţiei.

Serviciul din cadrul poliţiei maghiare care s-a ocupat de caz a declanşat o acţiune din cauza pregătirii modificării forţate a ordinii constituţionale; membrii organizaţiei au fost identificaţi, iar în zorii zilei de marţi aceştia fost prinşi.

În timpul planificării operaţiunii nu s-a putut exclude că membrii grupării ar deţine arme de foc, astfel că pentru acţiunea prinderii celor suspecţi s-a solicitat ajutorul Centrului de Luptă împotriva Terorismului din cadrul Biroului Naţional de Investigaţii.

Având în vedere numărul semnificativ al locaţiilor şi suspecţilor, precum şi faptul că operaţiunile trebuiau efectuate concomitent, pe lângă unităţile operative ale Centrului de Luptă împotriva Terorismului, arestările au fost sprijinite şi de alte echipe specializate ale Unităţii Operative din cadrul Biroului Naţional de Investigaţii al Poliţiei Maghiare.

În operaţiunea desfăşurată în judeţele Veszprém, Pesta, Zala şi Bács-Kiskun, respectiv în Budapesta, aproximativ 150 de poliţişti au efectuat percheziţii concomitente în zece locaţii, iar în cadrul acestora au luat măsuri împotriva a 11 persoane. Opt dintre aceştia – şapte bărbaţi şi o femeie – au fost audiaţi de anchetatori în calitate de suspecţi, fiind reţinuţi un bărbat de 53 de ani din Murakeresztúr, un bărbat de 68 de ani din Veszprém şi un bărbat de 88 de ani din Vác.

În timpul percheziţiilor, anchetatorii au găsit mai multe tipuri de arme în mai multe locaţii, printre care pistoale, puşti de asalt AK, arme cu gaz şi arme cu bile de cauciuc, pistoale cu aer comprimat, respectiv muniţii.

Printre obiectele confiscate se numără şi diverse documente care neagă existenţa statului ungar, respectiv documente legate de organizaţia „Ungaria Scitică”.

Poliţiştii au descoperit şi documente pe care gruparea le-a eliberat pentru membrii săi: cărţi de identitate şi permise de conducere, precum şi documente care atestă imunitatea diplomatică.

Pe lângă faptul că poliţiştii au confiscat dispozitivele informatice ale membrilor organizaţiei, Biroul Naţional de Investigaţii al Poliţiei Maghiare a iniţiat la Parchetul Judeţului Zala arestarea celor trei bărbaţi reţinuţi, se mai precizează în comunicatul de pe pagina de internet police.hu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare