PNL și USR-PLUS, ceartă pe TVR și Radio

Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai (USR-PLUS), susține că cea mai importantă modificare legislativă în privința TVR și SRR o constituie divizarea funcției de președinte al Consiliului de Administrației și cea de director general. Potrivit acestuia, modificarea urmează să fie făcută rapid în Parlament pe baza unui proiect deja existent. Fostul președinte al Comisiei, Gigel Știrbu (PNL), a precizat că o astfel de decizie nu a fost luată la nivelul Coaliției de guvernare, transmite Radio Europa Liberă.

„Pot să vă dau în premieră, în urma consultărilor cu foarte mulți actori publici, dar mai ales actori interni din cadrul celor două societăți de media, la întrebarea care este schimbarea legislativă cea mai importantă și iminentă pe care trebuie să o facem pentru a obține un progres în cel mai scurt timp în cadrul SRR și TVR, răspunsul a fost următorul: divizarea celor două funcții, președinte care să reprezinte managementul și interesul Consiliului de Administrație și director general, director care să se ocupe de deciziile comitetului director și de conținutul editorial și strategic al televiziunii și al radioului public”, a declarat Iulian Bulai pentru Europa Liberă.

Proiectul legislativ la care face referire Iulian Bulai este inițiat de fostul senator PSD, Georgică Severin, în prezent șeful radioului public, susține Gigel Știrbu (PNL), fost președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților.

Cererea de reexaminare stă de câțiva ani la sertar, fără a fi dezbătută în comisie. Liberalul are mari îndoieli că strategia prezentată de Iulian Bulai a fost agreată în Coaliția de guvernare.

„Această lege a fost făcută pentru a da job unor oameni din PSD și nu pentru a face cele două instituții media funcționale. Ca atare, până când nu există o decizie Coaliției de guvernare pentru o strategie de viitor pentru cele două instituții, eu nu mă pot pronunța. Dacă alții o fac, ori au mai multe informații decât mine, ori nu țin cont de deciziile Coaliției de guvernare. Dacă decizia Coaliției de guvernare este alta, atunci ce va facem domnul Bulai?”, a fost poziția exprimată de Gigel Știrbu pentru Europa Liberă.

Deputatul PNL a adăugat că orice discuție în spațiul public trebuie să aibă loc după o decizia finală în cadrul Coaliției de guvernare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare