spot_img
duminică, 11 ianuarie, 2026
-5.1 C
București

Plantația de cannabis a unui lider #rezist arestată de DIICOT

Unul dintre obișnuiții protestelor din centrul Iașului a fost luat în vizor de anchetatori. Astfel, în urmă cu două nopți, polițiștii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au descins în casa lui Adrian Dolniceanu. După primirea unor informații, anchetatorii de la Antidrog au efectuat percheziții în casa unuia dintre cei mai vocali membri #Rezist. Perchezițiile au fost finalizate spre miezul nopții, iar Dolniceanu a fost „săltat”. Individul a fost băgat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, scrie BZI din Iași.

Adrian Dolniceanu și-a construit o adevărată seră la Tomești, în care cultiva cannabis. „La data de 23.10.2019, procurorii DIICOT- S.T. Iași au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului D.A, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc”, au precizat procurorii DIICOT. Dolniceanu s-a apucat de afaceri împreună cu soția sa. „În fapt s-a reținut că, în cursul anului 2019, cu sprijinul soției sale, inculpatul a înființat pe raza comunei Tomești, județul Iași, la adresa la care locuiesc cei doi împreună cu fiica minoră, pe terenul curții situat în spatele casei, în interiorul unor sere (construcții pe cadru de lemn, acoperite cu folie din plastic), o plantație ilicită de cannabis de tip indoor, constituită din mai multe plante de cannabis, în scopulrecoltării și obținerii drogului de risc cannabis (inflorescente), droguri destinate atât comercializării, cât și consumului personal”, au mai precizat procurorii.

De pe plantația sa, Dolniceanu a obținut o cantitate impresionantă de droguri. „În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate 3 kilograme de cannabis, precum și alte bunuri și materiale utilizate în derularea activității infracționale”, au mai precizat procurorii. În cursul zilei de ieri, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Instanța a fost una blândă și l-a plasat în arest la domiciliu. Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Alba, București și Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Din câte se pare, Adrian Dolniceanu a deținut până de curând un service auto. Surse din cadrul anchetei au precizat că acesta ar fi cultivat cannabis de o perioadă destul de mare de timp.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comitetul Nobel îi spune NIET lui Trump

    Premiul Nobel pentru Pace nu poate fi transferat președintelui...

    Wall Street Journal: Trump discută planuri pentru atacarea Iranului

    Administrația președintelui american Donald Trump a purtat „discuții preliminare”...

    În 2025 din totalul investițiilor străine in Ungaria 51% au venit din China

    Pe parcursul anului 2025, China și-a menținut statutul de...

    Trump îi lasă pe creditorii Venezuelei fără banii din petrol

    Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv...

    Ofensiva hard americană și planul soft power al Rusiei

    Este discutată transformarea politicii externe americane sub Trump: de...

    Articole relationate

    Categorii populare