spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-7.1 C
București

Plagiatele de la Academia SRI

Premieră absolută în învățământul superior din România: 14 doctori ai Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), aflată în subordinea Serviciului Român de Informații (SRI), sunt primele persoane care își păstrează diploma de doctor până la o sentință definitivă, în ciuda faptului că titlul le-a fost retras prin ordin de ministru, scrie Press One.

Acum, Academia SRI ar trebui să deschidă procese individuale pentru a anula diplomele celor 14 plagiatori cărora li s-au retras deja titlurile prin ordin de ministru. 

Printre ei se numără și generalul SRI (r) Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI, despre care PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că și-a plagiat teza de doctorat. 

Actele prin care Dumbravă ar urma să fie chemat în judecată vor fi întocmite chiar de foștii săi subordonați, având în vedere că Academia SRI nu are un serviciu juridic propriu, iar procesele de anulare/revocare a diplomelor pot fi demarate doar prin Direcția Juridică a SRI. 

Cariera lui Dumbravă în SRI s-a încheiat la începutul lui septembrie 2018, când acesta s-a pensionat, la mai puțin de două luni după ce PressOne a dezvăluit că și-a plagiat teza de doctorat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare