Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Dorin Cocoş au fost audiaţi în calitate de martori, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Microsoft 3”, în care sunt judecaţi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, transmite Agerpres.
Instanţa supremă a reluat luni audierile de martori în acest dosar, în condiţiile în care completul de judecată s-a schimbat, prin înlocuirea unuia dintre judecători.
Primul care a intrat în sala de judecată a fost Gheorghe Ştefan, care a spus că îşi menţine declaraţia dată iniţial în faţa instanţei şi a vorbit despre sumele de bani din afacerea Microsoft, care ar fi ajuns la fostul ministru Gabriel Sandu.
„Am spus adevărul fără să mi se sugereze să fac afirmaţii care nu corespund adevărului (…). Din cele patru milioane de euro, două milioane au rămas în Elveţia, nu au ajuns la mine. În trei firme offshore au rămas. Sunt menţionate în rechizitoriu. Restul de două milioane au ajuns la firme din România, care i-au scos cash (…) Sumele sunt aceleaşi din Microsoft 1. Eu mi-am primit pedeapsa”, a explicat fostul primar.
La rândul său, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost întrebat de judecători dacă îşi menţine prima declaraţie în care a recunoscut că, dacă nu i se dădeau patru milioane de euro lui Gabriel Sandu, fostul ministru nu ar fi făcut achiziţia de licenţe Microsoft.
„Menţin integral declaraţia, inclusiv paragrafele cu cele 4 milioane de euro date lui Gabriel Sandu. Suma de patru milioane de euro este una şi aceeaşi cu cea pentru care am fost condamnat”, a spus Dorin Cocoş.
Pe 27 septembrie 2017, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir, fost director general al Microsoft România SRL, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul „Microsoft 3”.
Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.
Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.
„În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu pentru trafic de influenţă)”, spune DNA.
Prejudiciul reţinut de DNA este de 51.396.344 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro).